Moș Niculae este numele popular al sfântului creștin cu același nume și vine în fiecare an să aducă daruri copiilor cuminți în seara de 5 spre 6 decembrie rit nou) sau 18 spre 19 decembrie (rit vechi).
Practic, tradiția a început de la viața Sfântului Nicolae, care a ajutat trei fete sărace făcându-le daruri. Tot de la Sfântul Nicolae avem și tradiția ciorapului în care copiii primesc cadouri, acesta dând drumul pe horn unei pușculițe cu bani care aterizat fix într-o șosetă pusă la uscat.
Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinți atât în Ucraina și România, cât și în toată lumea creștină. Dar cum arăta Sfântul Nicolae? În lumea occidentală, mai ales recent, au fost tot felul de interpretări ale fizionomiei acestuia, mai ales în încercarea de a-l face mai marketabil. Recent, oamenii de știință ruși au reconstruit chipul marelui sfânt după moaștele sale, aflate la Bari, informează lonews.ro.
Astfel, cercetătorii au descoperit că sfântul avea 1,67 m, aparținea tipului mediteranean caucazian, cu o statură medie și ten închis. Avea o frunte înaltă , nas acvilin, pomeți și o bărbie proeminente, dar și o osatură de duritate medie. Analiza, efectuată de profesorul Luigi Martino, a demonstrat că Sfântul Nicolae a suferit torturi în cei aproape doi ani în care a stat în închisoare.