Ocrotitoarea şi ajutătoarea familiei creştine

28 08 2022 F 2

La 28 august, pe stil vechi, în Ucraina este marcată marea sărbătoare creştină Adormirea Maicii Domnului.  Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de atunci o foarte mare dezvoltare. Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, Oraşul Sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.

Sfânta Maria, simţindu-şi apropierea sfârşitului vieţii pământeşti, s-a aşezat în casa ei din Grădina Ghetsimani, pe un pat, aşteptând mutarea către Împărăţia Fiului ei, Mântuitorul Iisus Hristos. Sfinţii Apostoli, care erau împrăştiaţi în toate părţile lumii cunoscute în vremea aceea pentru a propovădui Evanghelia Mântuitorului Hristos, au fost aduşi în chip minunat pe nori, la Ierusalim, pentru a fi alături de Maica Domnului şi a-i aşeza trupul în mormânt. Dintre Sfinţii Apostoli lipsea însă Toma, care a ajuns la Ierusalim după trei zile, adică tocmai după înmormântarea Sfintei. Acesta s-a rugat stăruitor să-i fie deschis şi lui mormântul, pentru a o vedea încă o dată pe Maica lui Hristos. Fiindu-le milă de el, Sfinţii Apostoli au deschis mormântul Maicii Sfinte, însă au văzut că, prin minune, mormântul era gol. Au cunoscut astfel că Maica Domnului se înălţase la ceruri. Se pare că generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august (28 august – stil vechi).

Maica Domnului este considerată de creștini o mijlocitoare, blândeţea însăşi, pururea rugătoare, apărătoarea celor mâhniţi, singuri, a celor pe care nu are cine să-i iubească, să-i miluiască şi să le surâdă. Maica Domnului se află permanent în apropierea celor năpăstuiţi, lângă mamele şi copiii agresaţi şi alungaţi, lângă cei care suferă pe pat de spital sau se află în temniţă, lângă cei neputincioşi. Maica Domnului este ocrotitoarea şi ajutătoarea familiei creştine, a unităţii şi armoniei dintre soţi şi dintre părinţi şi copii.

De obicei, până la această dată se încheie secerişul, de aceea la biserică este sfinţită pâinea. De asemenea, sunt sfinţite nuci, miere şi fructe.

În lumea ortodoxă sunt foarte multe biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului.  Numai în CT Noua Suliţă astăzi este zi de hram la Selişte, Berestea şi Răchitna, iar în CT Mămăliga – la Mămăliga şi Negrinţi.

28 08 2022 F 1

28 08 2022 F 3

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий