Oleg Liubkivski: „Îi sunt recunoscător Bucovinei că aici m-am născut, că în aura ei m-am format ca personalitate de creație”

11 07 2020 LC site LIUBKIVSKI 1

Recent, pictorul Oleg Liubkivski, cetățean de onoare al orașului Cernăuți, și-a marcat jubileul de 70 de ani. Fiind unul dintre puținii graficieni din Estul Europei, care s-a învrednicit să fie invitat la prestigioasele expoziții de artă din Occident, Oleg Liubkivski a prezentat întotdeauna cultura deosebită a Cernăuțiului, cultură de marcă europeană, formată în decursul ultimelor secole, în timpurile administrării austriece și române. Poate de aceea și se explică succesul lui excepțional în cadrul expozițiilor din Austria și România, din mai multe țări de pe continent.

La 10 iulie, șeful ARS Cernăuți, Serghii Osaciuk, i-a înmânat pictorului distincția  „Bucovina recunoscătoare”.

„Acesta este un eveniment însemnat în biografia mea de creație. Distincția mi s-a acordat pentru contribuția mea în istoria artei din ținutul nostru bucovinean. Este un fapt semnificativ, deoarece „Bucovina recunoscătoare” („Die Dankbare Bukowina”) este și titlul cărții-album, pe care am editat-o în 2004, ea fiind recunoscută drept „Carte a anului” în Ucraina. Ca pictor, îi sunt recunoscător Bucovinei pentru faptul că aici m-am născut și am  crescut,  ca în aura ei m-am format ca personalitate de creație. Acum „Bucovina recunoscătoare” m-a apreciat recunoscător. Primesc această distincție cu mare inspirație de pictor”, a declarat Oleg Liubkivski.

Publicația online „Libertatea Cuvântului”, care în decursul anilor a relatat despre realizările acestui neordinar și talentat artist plastic cernăuțean, îl felicită pe Oleg Liubkivski cu prilejul distincției binemeritate, dorindu-i ca inspirația să nu-l părăsească niciodată.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
11 07 2020 LC site LIUBCHIVSKI 2 11 07 2020 LC site LIUBKIVSKI 3

 

Добавить комментарий