Sportivii din Rusia şi cei din Statele Unite ale Americii ar putea rata Jocurile Olimpice de la Rio. În timp ce atleţii ruşi au fost suspendaţi de Federaţia internaţională, americanii se tem de virusul Zika şi ar putea să renunţe la Olimpiadă.
Federaţia Internaţională de Atletism a publicat lista sportivilor ruși care nu au voie să participe la nicio competiție sub egida forumului mondial, în urma scandalului de dopaj. Lista conține numele a peste 4.000 de atleți, iar cei mai importanți sportivi ruși interziși sunt Elena Isinbaeva, dublă campioană olimpică şi triplă campioană mondială la sărituri cu prăjina, Serghei Şubenkov, campion mondial şi european în exerciţiu în proba de 110 metri garduri, dar şi Ana Cicerova, campioană olimpică la sărituri în înălţime.
Astfel, unii dintre cei mai buni atleţi ruşi nu vor participa la Jocurile Olimpice de la Rio. Şi sportivii din Statele Unite ale Americii ar putea rata competiţia din Brazilia, care va avea loc în această vară.
Comitetul Olimpic din SUA a anunţat că ar putea interzice deplasarea sportivilor la Rio, dacă nu vor fi luate măsuri de protecţie împotriva virusului Zika. Anterior, preşedintele Comitetului Internaţional, Thomas Bach, a anunţat că Olimpiada de la Rio se va disputa, în pofida faptului că 22 din cele 27 de regiuni din Brazilia sunt afectate de virusul Zika, care a provocat deja trei decese în America de Sud.