Pagini inedite ale diplomației române la Cernăuți

16 12 2022 F 1

Primul număr al revistei „Mesager bucovinean” din anul curent este consacrat celor două date jubiliare referitoare la misiunile diplomatice române la Cernăuți: 130 de ani de la înființarea Consulatului Regal (1892) și 25 de ani de la înființarea Consulatului General (1997). În editorial redactorul-șef al revistei, Ștefan Hostiuc, subliniază că „misiunea diplomatică română a funcționat cu succes până la începutul Primului Război Mondial și chiar în timpul acestuia”. După cel de-al Doilea Război Mondial conducerea URSS nu a considerat oportună deschiderea unui consulat român la Cernăuți. O societate totalitară nu avea nevoie de o astfel de instituție. Abia în anii 90 ai secolului trecut, când Ucraina a devenit stat independent și suveran, a apărut o asemenea necesitate. În noiembrie 1997 Președintele României semnează Decretul privind înființarea Consulatului General al României la Cernăuți. „Pentru comunitatea românească, aflată în oarecare derivă după efervescența pe care a cunoscut-o în ultimii ani ai perestroicii lui Gorbaciov, deschiderea de către România a misiunii diplomatice în capitala istorică a Bucovinei a constituit un eveniment deosebit de important, un semn de bun augur, care-i dădea comunității o mare speranță de revigorare. A fost poate cel mai important pas al țării înrudite făcut în întâmpinarea doleanțelor românilor bucovineni din emisfera nordică a provinciei”, conchide Ștefan Hostiuc.

Istoria  Consulatului Regal al României la Cernăuți, care a durat aproape un sfert de veac, este analizată pe paginile revistei de diplomatul Florin Stan, în baza unui număr mare de documente. În acest context se înscrie și comunicarea fostului arhivist, Dragoș Olaru, intitulată „George D. Gallin, ultimul consul român la Cernăuți din perioada stăpânirii austriece”.

16 12 2022 F 2

Distinsa publicistă Maria Toacă propune cititorilor revistei „Mesager bucovinean” caracteristicele șefilor de misiune ai Consulatului General al României la Cernăuți în acești 25 de ani de funcționare a instituției consulare în Statul Ucrainean. Mai degrabă, acestea sunt adevărate schițe de portret, care nu repetă clișeele oficiale. Primul Consul General la Cernăuți, Ilie Ivan, a venit în Ucraina cu o experiență de muncă în Varșovia, unde a lucrat în special ca atașat cultural și de presă, acesta fiindu-i profilul diplomatic. „De aici și abilitatea de a contacta cu reprezentanții mass-media”, constată autoarea. Cel de-al doilea Consul General, Romeo Săndulescu, diplomatul și poetul, „a iubit atât de mult orașul Cernăuți, încât i-a lăsat ca amintire un volum de versuri sugestiv intitulat: „Aproape sau cât mai departe” – o vibrantă, tulburătoare declarație de dragoste pentru comunitatea românească din Ucraina”. Dorin Popescu, gerant interimar în perioada 2008-2009, „s-a  angajat cu trup și suflet în susținerea fermă a revendicărilor legitime ale comunității românești privind păstrarea identității prin educație în limba maternă și prin dezvoltarea culturii românești ca instituție”. Tatiana Popa, următorul Consul General, a recunoscut: „A fi diplomat român la Cernăuți, ca de altfel la Chișinău, este un lucru cu o încărcătură de mare valoare”. Eleonora Moldovan, diplomat român format la Cernăuți, pentru activitatea sa de aproape șase ani în postul de Consul General s-a învrednicit cu medalia „Pentru slava orașului Cernăuți”. Actualului Consul General, Irina Loredana Stănculescu, un diplomat cu vocație managerială”, potrivit constatării Mariei Toacă, „îi este dat să ducă cu inima bărbată” crucea grelelor încercări, cauzate de războiul din Ucraina. „Cu energia care o caracterizează, doamna Consul General s-a încadrat în activități caritabile”, subliniază autoarea.

Într-un amplu interviu special pentru acest număr al „Mesagerului bucovinean”, Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, conchide „Aici, în Bucovina, m-am trezit adeseori că spun „Sunt acasă” și aceasta datorită faptului că am întâlnit aici o comunitate de români care m-a făcut, prin acțiunile lor, să mă simt parte din această mare familie. Voi purta pentru totdeauna o sinceră recunoștință bunilor noștri bucovineni, prin care neamul respiră și alături de care orice român poate simți că are viitor”.

Revista „Mesager Bucovinean” inserează și două articole cu teme diferite, semnate de foștii diplomați români la Cernăuți, Dorin Popescu și Edmond Neagoe. Acest număr al „Mesagerului bucovinean” – revistă de cultură pentru bucovinenii de pretutindeni – poate servi și ca sursă de documentare pentru cei care studiază istoria diplomației române.

16 12 2022 F 3

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий