Peste 300 mii de lalele olandeze au înflorit în regiunea Herson. Florile, întinse pe o suprafață de aproape un hectar, urmau să fie tăiate pentru ca bulbii să fie comercializați. Proprietarilor însă nu li s-a ridicat mâna să distrugă o așa frumusețe și au deschis, în schimb, crescătoria pentru vizitatori.
Sute de localnici, dar și turiști din alte regiuni au venit deja să admire covorul de flori din Herson pe care proprietarii l-au numit Mica Olandă.
Agricultorii spun că au cheltuit peste trei milioane de grivne.
Le-a ieșit ceva unic pentru Ucraina, unde nu a mai fost sădit niciodată un lan atât de mare de lalele.
Iar vizitatorii sunt pur și simplu îndrăgostiți de acest loc.
Reamintim că duminică, 22 aprilie, la Mamaivți s-a desfășurat festivalul lalelelor.