Pe care drumuri circulă indiferența?

7

Drumurile Ucrainei n-au avut parte de gospodari adevărați. Dacă autostrăzile, pe unde circulă mai des demnitarii cu escorta lor și turiștii străini, rezistă cât de cât la critică, drumurile comunale – de însemnătate regională și locală – sunt parcă un blestem pe capul cetățenilor. Reparațiile „cosmetice” agravează și mai tare starea lor. Se cheltuiesc bani, iar eficiența lucrărilor rutiere este redusă.

În anul curent regiunea Cernăuți urmează să primească din Bugetul de stat 182 milioane grivne pentru repararea și întreținerea drumurilor de însemnătate locală. Banii vor fi repartizați în baza faptului că de la 1 ianuarie 2018 autostrăzile de însemnătate locală au fost încredințate direcțiilor respective ale administrațiilor regionale de stat. Iar pentru finanțarea reparațiilor și întreținerii drumurilor Guvernul a prevăzut subvenții în sumă de 11,5 milioane grivne. Este o cifră record, căci până acum regiunile nu au beneficiat de subvenții ponderabile pentru întreținerea drumurilor locale.

Screenshot_2

Guvernanții evită călătoriile pe drumurile locale, ca să nu numere hopurile, însă își „trimit” pe ele intențiile. Să sperăm că după aceste intenții se vor lua și lucrători rutieri. Șeful ARS Cernăuți, Oleksandr Fișciuk, a concretizat că în afară de repararea drumurilor naționale vor începe, după zece ani de la inundațiile din anul 2008, și lucrările de reparare a drumurilor și podurilor din raionul Putila, deteriorate de stihia apelor. Pentru lucrările de reparații rutiere vor fi cheltuite 107,2 milioane grivne, iar pentru întreținerea drumurilor – 76,7 milioane grivne.

La finele primului semestru al anului în curs au fost astupate gropile de pe drumurile noastre cu o suprafață de 583 metri pătrați. Întreprinderea de stat „Cernivețkyi oblavtodor” (Gospodăria regională a drumurilor) a antrenat la aceste lucrări 5 brigăzi și au fost folosite circa 50 tone de asfalt. Acești indici, într-o măsură mai mare sau mai mică, creează impresia volumului de muncă îndeplinit, dar nicidecum al calității reparațiilor. Guvernatorul regiunii s-a exprimat în felul următor: mijloace financiare sunt, rămâne ca lucrările să fie executate calitativ. „Iar noi vom controla permanent aceste lucrări”, a dat asigurări Oleksandr Fișciuk.

Screenshot_3

La fel ca și huțulii din raionul Putila, ani de zile așteaptă brigăzile rutiere locuitorii din Valea Siretului. Drumul de la Hliboca până la Cupca poate fi comparat cu relieful Lunii. Conducătorii auto din satele, prin care trece acest drum „selenar”, pot participa cu siguranță la raliul cu obstacole. Dar, vai de automobilele lor de fabricație străină, unele chiar de lux, care nimeresc dintr-o groapă în alta. În segmentul de lângă podul de la intrare în satul Suceveni, au fost asfaltate vreo 50 metri de drum. Și aici lucrările s-au oprit. Probabil, că lucrările vor fi reluate. Tărăgănarea lor încearcă permanent răbdarea sătenilor, care, în pofida greutăților tind să trăiască civilizat. Iată un antreprenor din Suceveni a construit în centrul satului un restaurant de toată frumusețea, chiar la numit provocător „Paris”. Dar în fața acestui „Paris” drumul este într-o stare deplorabilă. Și așa groapă lângă groapă până la Cupca.

Asemenea drumuri trebuie trecute în cartea antirecordurilor. Un cupcean, parcurgând cu automobilul calea de acasă și până în centrul raional, își aduce aminte de toate înjurăturile pe care le-a știut vreodată. Oamenii sunt indignați de calitatea serviciului rutier și se întreabă nedumeriți: „Oare indiferența trece numai pe drumul nostru?”. Iar răspunsul îl pot afla anume la serviciul rutier.

Добавить комментарий