Pe Piața Centrală din Cernăuți au răsunat cuvintele înaripate ale Marelui Cobzar

9 03 2023 F 5
La 9 martie 2023 s-au împlinit 209 ani de la nașterea poetului național al ucrainenilor, Taras Șevcenko. Pentru ucraineni Taras Șevcenko este mai mult decât un geniu, el a devenit un simbol al rezistenței, cuvintele lui inspiră poporul la lupta de eliberare, dusă și în prezent. În pofida atacului cu rachete rusești în această zi însemnată, pe Piața Centrală din Cernăuți, conducătorii regiunii, reprezentanții puterii locale, opiniei publice, studenți și elevi au depus flori la monumentul Marelui Cobzar. De asemenea, printr-un minut de reculegere a fost cinstită memoria apărătorilor Ucrainei, care și-au dat viața în luptele împotriva ocupanților ruși. Colectivul de creație al Filarmonicii Regionale „Dmytro Gnatiuk” din Cernăuți a interpretat cântecul „Testamentul” pe versurile lui Taras Șevcenko, comunică Consiliul Regional Cernăuți.
Poezia de referință din creația șevcenkiană – „Testamentul” – a fost tradusă în română de Victor Tulbure și Ion Cozmei (România) și de Ion Gheorghiță (Moldova).
9 03 2023 F 6
9 03 2023 F 7
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий