Personalităţile zilei: 12 decembrie

12 11 2022 IST 1

La 12 decembrie 1711 a decedat Gheorghe Brancovici, cronicar transilvănean de limbă română, care a scris de asemenea în limba slavo-sârbă a secolelor XVII-XVIII. Gheorghe Brancovici (1645-1711) semna uneori Gheorghe Brâncoveanu.  El este autorul unei ample cronici în limba sârbă, unei scurte cronici în limba română și a unui număr de trei cărți religioase în limba română (o carte de rugăciuni, un catehism și o carte de comentarii ale versetelor biblice). Provenit dintr-o familie de origine sârbească, Gheorghe a fost fratele mai mic al mitropolitului Sava Brancovici.   De foarte tânăr a fost antrenat în activități diplomatice în slujba conducătorilor Transilvaniei și Țării Românești.

La 12/24 decembrie 1821 a murit Scarlat Callimachi, domn al Moldovei în mai multe perioada şi al Ţării Româneşti în perioada februarie-iunie 1821.  A fost fiul lui Alexandru și avea o fire liniștită. Luând parte la războiul dintre turci și ruși, este prins de aceștia din urmă în 1810 și dus la Harcov.  După doi ani de captivitate se întoarce și își reocupă tronul în 1812. S-a străduit să reorganizeze administrația, să restabilească ordinea și să ușureze situația poporului împovărat de greutăți. A adoptat cea mai bună legislație avută până la el. Îi scutește pe boieri de dări și le dă și un număr de oameni (poslușnici). A luat măsuri împotriva ciumei, se îngrijește de podurile de lemn, introduce cartofii în Moldova și sprijină școala lui Gheorghe Asachi.

12 11 2022 IST 2

La 12 decembrie 1893, s-a născut  la Bucureşti Edward G. Robinson (pseudonimul lui Emanuel Goldenberg), actor american de origine român evreu. A realizat numeroase filme sub bagheta unor regizori ca John Ford, John Huston, Frank Capra.  După o carieră cinematografică de mai mult de cinci decenii, Institutul American de Film l-a clasat pe Robinson printre cei mai mari actori ai secolului al XX-lea. A decedat la 26 ianuarie 1973 la Hollywood, SUA.

12 11 2022 ist 3

La 12 decembrie 1928 s-a născut actorul de teatru şi film, regizorul şi scenaristul Leonid Bykov. El s-a produs în roluri principale în 24 de filme artistice, cele mai cunoscute fiind „Maksym Perepeliţa”, „Voluntarii”, „Dragostea lui Alioşa”, „Cercetaşii”, „În luptă merg doar „bătrânii”, „Treceau soldaţii…”.  Leonid Bykov a fost regizorul a cinci filme. În anul 1977 i s-a decernat Premiul de stat al Ucrainei „T. Şevcenko”.  Personajele create  de Leonid Bykov sunt sincere, cu privirea tristă ca însuşi actorul. Pentru Leonid Bykov regia n-a fost o profesie, ci o vocaţie. În copilărie a visat să devină aviator, dar n-a susţinut testele medicale. În 1979 Leonid Bykov şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier. Avea atunci 50 de ani. A fost înmormântat ca un soldat, modest, fără orchestră. Iar la mormântul lui a răsunat vestitul cântec din filmul „În luptă merg doar „bătrânii”.

12 11 2022 ist 4

La 12 decembrie 1983 a încetat din viaţă  marele actor român de teatru şi film. Amza Pellea. A fost interpretul popularului personaj „Nea Mărin”, dar şi al lui Decebal şi Mihai Viteazul în filmele lui Sergiu Nicolaescu.  A câştigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, pentru rolul din filmul „Osânda”, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică şi Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după „Velerim şi Veler Doamne” de Victor Ion Popa.

12 12 2022 IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий