În ziua de 28 septembrie a anului 480 î.e.n. a avut loc Bătălia de la Salamina. Bătălia de la Salamina a fost o luptă navală care s-a dat între o alianță a unor polisuri (orașe-state) din Grecia Antică și Imperiul Persan al lui Xerxes I. Bătălia a avut loc în strâmtoarea dintre continent și insula Salamina, o insulă din Golful Saronic, în apropierea Atenei. Ea a marcat punctul culminant al celei de-a doua invazii persane a Greciei. Ascendentul Europei în detrimentul Asiei și moștenirea civilizației grecești sunt doar două dintre pietrele de temelie ale lumii moderne, considerate firești de europenii de azi. Și totuși, a fost o vreme când existența Greciei independente (și chiar a Europei) a trebuit apărată prin luptă împotriva puterii copleșitoare a Imperiului Persan din secolul al V-lea î.e.n. Victoria de la Marathon din anul 490 î.e.n., urmată la zece ani de bătălia navală decisivă de la Salamina și lupta terestră de la Plateea, nu numai că a asigurat independența Greciei, dar a permis civilizației grecești să ajungă mai târziu, în același secol, la apogeul său plin de strălucire.
Mai mult decât atât, victoria navală de la Salamina i-a dat lui Alexandru cel Mare posibilitatea de a inversa procesul prin care regi persani succesivi invadaseră Grecia, permițându-i să cucerească Persia și să răspândească astfel civilizația greacă în întreaga lume cunoscută la acea vreme.
La 28 septembrie 1876 a decedat Costache Negri, diplomat român unionist, participant la Revoluţia de la 1848 din Moldova.
Costache Negri s-a născut la 14 mai 1812, la Iaşi. Tatăl său era Petrache Negrea, vel aga, mama, Smaranda, născuta Donici. Educația școlară și-a făcut-o în casa părintească și la curtea domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza, a cărui soție era mătușa mamei lui, și apoi la Chişinău şi Odesa. În 1834 a plecat la studii în Franţa şi Italia. Costache Negri a revenit în Moldova la sfârșitul anului 1841.
În momentul izbucnirii Revoluţiei de la 1848 Costache Negri era la Paris. El s-a înscris ca voluntar în gărzile revoluționare și a prezentat guvernului francez noul tricolor românesc. În martie 1848 lui Costache Negri i s-a interzis să se întoarcă în Moldova, dar, împreună cu un grup de exilați moldoveni, a reușit să ajungă la Brașov. Acolo a participat la întocmirea declarației de principii din mai 1848 și a proclamației de demitere a domnitorului Mihail Sturdza. După aceea a trecut în Bucovina, la Cernăuţi, unde a coordonat munca și propaganda comitetului revoluționar din Moldova, aflat în exil. A fost susţinut de viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza, aflat şi el la Cernăuţi.
Înfrângerea revoluției în Ţara Românească a spulberat iluziile moldovenilor în posibilitatea de a face schimbări politice majore și în Moldova. Datorită unei epidemii de holeră și a opoziției în creștere din partea autorităților habsburgice, întregul grup de revoluționari, între care și Costache Negri, a fost obligat să părăsească Bucovina și să se întoarcă în Franța. Alături de alți exilați români, în 1849 Costache Negri și-a dedicat eforturile cauzei unioniste, dar în curând a avut posibilitatea să se întoarcă în Moldova, unde fusese ales un nou domnitor, Grigore Alexandru Ghica, care l-a numit în diverse funcții judecătorești și administrative. Ca om politic și patriot s-a remarcat mai cu seamă după 1851, când a ocupat prima funcție publică – pârcălab de Covurlui. Odată cu internaționalizarea chestiunii românești, din 1855 Costache Negri a început o carieră diplomatică, care a făcut din el cel mai de seamă diplomat român al următorului deceniu.
În 1855 Costache Negri a fost trimis ca delegat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica la Constantinopol și la Viena pentru a susține Unirea Principatelor Române. În 1856 a făcut parte din Comitetul Unirii de la Iași, iar în 1857 a fost ales deputat și vicepreședinte al Adunării Ad-hoc, convocate prin hotărârea Congresului de Pace de la Paris din 1856.
A participat permanent la adunările mișcării unioniste române, care au avut ca rezultat dubla alegere a domnitorului Cuza în 1859 și la unirea definitivă din 1861. Însuși Costache Negri a fost de mai multe ori îndemnat să candideze la tron, dar a refuzat de fiecare dată, cu o integritate morală ce nu pare a mai fi fost întâlnită în politica românească.
În anul 1859 Costache Negri a fost trimis la Constantinopol, ca reprezentant al țărilor unite pentru a obține recunoașterea stării de lucruri creată prin votul de la 24 ianuarie și deci a dobândi unirea definitivă. Prieten bun cu Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri a sprijinit toate acțiunile și reformele domnitorului Unirii. Prin misiunile pe care le-a avut peste hotare, Costache Negri poate fi socotit primul diplomat al Principatelor Române. Complotul care a dus la detronarea lui Cuza l-a determinat, ca și pe Vasile Alecsandri, să renunțe la viața politică.
Costache Negri decedat la 28 septembrie 1876, fiind înmormântat la mănăstirea Răducanu din Târgu Ocna. Minai Eminescu l-a definit pe Costache Negri ca fiind „unul din cei mai nobili bărbați ai românilor, care reprezintă nu numai cel mai curat patriotism și caracterul cel mai dezinteresat, dar și o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârșite în istoria modernă a românilor”.
La 28 septembrie 1882 s-a născut istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, considerat părintele arheologiei româneşti. Vasile Pârvan (1882-1927) a fost un istoric, arheolog, epigrafist și eseist român, membru titular (din 1913) al Academiei Române. A elaborat un vast plan naţional de cercetări arheologice, întreprinzând săpături sistematice în aşezări din Dobrogea şi Muntenia, a descoperit, în 1913, cetatea Hristia.
La 28 septembrie 1918 s-a născut pedagogul-inovator, publicistul, scriitorul şi poetul ucrainean Vasyl Suhomlynski. Vasyl Suhomlynski (1918-1970) este considerat fondatorul direcţiei umanitare în pedagogia ucraineană. El a fost învăţător emerit al RSSU, Erou al Muncii Socialiste, membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe Pedagogice a URSS. Ideile lui Vasyl Suhomlynski erau neobişnuite pentru perioada sovietică. El milita pentru necesitatea formării la generaţia tânără a concepţiei naţionale şi estetice, doar un popor nu poate exista fără nume, fără memorie şi fără istorie. Marele pedagog se străduia să formeze la discipolii săi iscusinţa de a fi un mic filozof, de a percepe lumea prin frumuseţea naturii. Operele lui Vasyl Suhomlynski au fost editate în 53 de limbi ale lumii, cu un tiraj general de 15 milioane exemplare. Cartea lui „Inima dăruită copiilor” a fost tradusă în 30 de limbi şi a cunoscut 54 de ediţii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com