La 28 septembrie este marcat, pe stil nou, Sfântul Cuvios Hariton. El și-a petrecut viața în cetatea Iconiu pe vremea Împăratului Aurelian (270-275). A fost supus la o mulțime de chinuri după ce a mărturisit faptul că este creștin. A fost torturat și bătut până când trupul său a rămas tot o rană. După moartea Împăratului Aurelian, Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul a fost eliberat din temniță. Când se îndrepta spre Ierusalim a fost prins de niște tâlhari. În Sinaxar se spune că un șarpe veninos a intrat în vasul cu vin al tâlharilor, iar aceștia au murit. Sfântul Hariton a transformat peștera tâlharilor într-o biserică, iar cu aurul găsit la aceștia a ridicat o mănăstire. Sfântul Cuvios Hariton a trecut la cele veșnice la adânci bătrânețe.
Creştinii ortodocşi, care se conduc după calendarul pe stil vechi, cei din Ucraina, bunăoară, la 28 septembrie îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Nichita Gotul. Goţii erau un trib de origine germană, scriitorii greci numindu-i „dincolo de Dunăre”. Nichita s-a născut şi a trăit pe malurile Dunării şi a suferit pentru Hristos în anul 372. Credinţa creştină era pe atunci deja larg răspândită prin tot ţinutul goţilor. Sfântul Nichita credea în Hristos şi a acceptat Botezul din partea episcopului got Teofil, care a participat la Primul Sinod Ecumenic (Niceea, anul 325). Goţii păgâni începură să se opună răspândirii creştinismului, ceea ce a avut drept consecinţă o dezbinare dezastruoasă pentru ambele părţi. După victoria lui Fritigern, aflat în fruntea unei armate creştine şi învingător împotriva păgânului Atanaric, credinţa creştină a început să se răspândească tot mai mult printre goţi. Episcopul arian Ulfila, care a urmat după episcopul Teofil, a creat un alfabet got şi a tradus în limba gotă multe cărţi preoţeşti. Sfântul Nichita a avut o lucrare puternică printre discipolii săi goţi la răspândirea creştinismului. Prin propriul exemplu şi prin cuvinte pline de duh el a adus pe mulţi păgâni la credinţa creştină.
Sfântul Nichita este considerat ocrotitorul sănătăţii copiilor. În această zi copiii se spălau cu agheasmă pentru a-şi întări sănătatea.
În această perioadă gâştele sălbatice se călătoresc în ţările calde. Începe recoltarea strugurilor de poamă. În popor era primit ca în această zi să fie tăiate gâşte pentru hrană şi pentru vinderea lor la piaţă. Chiar unele semne ale timpului ţin de comportarea gâştelor. Dacă gâştele stau la adăpost, în curând va ploua. Dacă gâştele călătoare zboară la o înălţime mai mică, primăvara va fi uscată, iar dacă în înaltul cerului – la primăvară vor fi viituri. Dacă gâsca îşi ascunde capul sub aripă, iarna va fi timpurie. De e zi ploioasă, ploioasă şi posomorâtă va fi toamna.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com