În ziua de 29 noiembrie a anului 1474, Ştefan cel Mare scrie Papei Sixt al IV-lea, făcând un apel la unitatea creștinilor împotriva turcilor. Ştefan al III-lea (1438-1439 – 1504), supranumit Ştefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române. Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea sau susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Ţara Românească şi Hanatul Crimeii – și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul Otoman, Regatul Poloniei şi Regatul Ungariei, să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A încercat, fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la papa de la Roma, Veneţia, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.
La 30 noiembrie 1811, la Miziurinţi (în prezent localitate în regiunea Ternopil a Ucrainei) s-a născut scriitorul Alexandru Hâjdău, militant pentru cauza românilor basarabeni, membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866, tatăl scriitorului Bogdan Petriceicu Haşdeu.
Descendent din ilustra familie Petriceicu-Hâjdău din Moldova, Alexandru Hâjdău a studiat la Seminarul Teologic din Chişinău, apoi la Facultatea de drept a Universității din Harkiv. În 1830, în revista „Vestnik Evropî” din Moscova sunt publicate primele scrieri filosofice ale lui Alexandru Hâjdău – „Despre calitatea Poeziei Divine” și „Despre scopul filosofiei”. În 1836 se căsătorește cu Elisaveta Dauksz și tot atunci este ales efor al școlilor din judeţul Hotin. În 1838, la moşia lor din Cristineşti li se naște fiul Bogdan Petriceicu Haşdeu. La 24 iunie 1840 eforul Alexandru Hâjdău rostește un renumit discurs în fața absolvenților și personalului pedagogic de la școala județeană din Hotin – „Suvenire de cele trecute, idee de cele de față și arătare de cele viitoare ale Moldaviei”, tradus imediat în română de Constantin Stamati. Acest discurs a fost publicat mai târziu în „Lepturariul” lui Aron Pumnul şi, evident, l-a citit Mihai Eminescu. În 1842 Alexandru Hâjdău este „obligat” să părăsească postul de efor al școlilor din ținutul Hotin și se angajează învățător de limba franceză și matematică la Gimnaziul de băieți din Viniţa. Tot atunci scrie studiul „Problema timpului nostru”, care va fi tradus și publicat la Bucureşti abia în 1938. În 1860 în „Foița de istorie și literatură” apare lucrarea sa „Notiță asupra operei lui Kantemir Voievod”. În 1866 este ales membru fondator al Societății Filologice Române.
Alexandru Hâjdău a adus o contribuție importantă la unificarea principatelor române, în special prin discursurile din 1837 și 1840. Discursul din 1837, publicat în 1838 la Braşov și în 1839 la Bucureşti, a fost piatră de temelie a unificării principatelor la 24 ianuarie 1859. Prin scrisoarea „Epistolă către români”, publicată la 2 ianuarie 1859, Alexandru Hâjdău definește elementul cheie al „mesianismului românesc”, denumit și „școala basarabeană”, prin care dovedește participarea inteligentă (și de multe ori hotărâtoare, ca în 1918) a basarabenilor la actul de întregire a neamului românesc.
Cărturarul basarabean, Alexandru Hâjdău, şi-a adus aportul şi la editarea scrierilor filosofice ale lui Grigorii Skovoroda în Ucraina. El a cunoscut opera acestui scriitor şi filosof ucrainean, fiind student la Universitatea din Harkiv.
Alexandru Hâjdău s-a stins din viaţă la Cristineşti, la 9 noiembrie 1872. La şcoala locală este o sală-muzeu, consacrată ilustrei familii Hâjdău.
La 29 noiembrie 1840 are loc debutul lui Vasile Alecsandri în teatru cu piesa „Farmazonul din Hârlău”, pusă în scenă de Costache Caragiale. Junele Vasile Alecsandri se întoarce la sfârșitul anilor 30 ai secolului al XIX-lea din Franța înaripat de idei moderne, dar și cu adânci impresii adunate din sălile de teatru frecventate cu tenacitate la Paris. Găsește în țară o stare jalnică a teatrului. Puținele trupe oferă publicului din Iași reprezentații căznite cu un nivel artistic extrem de precar. Își dau concursul câteva trupe străine în săli improprii, iar repertoriul este total rupt de realitatea românească. Vodeviluri franțuzești, piese bulevar-diere și operete italienești, doar asta putea să vadă publicul ieșean. Cea mai mare problemă era însă limba română. Majoritatea publicului priveau cu scepticism chiar și ideea de spectacol în limba română. Se susținea că limba română nu este potrivită pentru un act teatral. Alecsandri își propune ca scop să spulbere aceste idei retrograde și pentru asta, alături de M. Kogălniceanu și C. Negruzzi purced la înființarea Teatrului Național. Dintr-un entuziasm fără seamăn Alecsandri scrie „Farmazonul din Hârlău” care, cu toate imperfecțiunile sale, este o piesa originală, bine închegată și poate fi considerată piesa cu care s-a născut Teatrul Național în România. Piesa scrisă într-un stil simplu și conform atât cu gradul de educație a publicului, cât și cu talentele începătoare a noilor amatori de teatru autorului, este jucată pe scena Teatrului Național, fiind la cortina finală ovaționată îndelung de către spectatori. Spectatorii au simțit că se află în pragul unui eveniment important. Evenimentul este într-adevăr uriaș. În seara aceea a răsunat pe scenă graiul românesc și puțini, probabil, au fost cei cărora nu le-a plăcut. Prin această reprezentație s-a săvârșit un pas determinant pentru viitorul artei teatrale românești. Limba română câștigă o bătălie grea pe propriul său teritoriu.
La 29 noiembrie 1951, în localitatea Rivnea de lângă Vijniţa, regiunea Cernăuţi, s-a născut Nazarii Iaremciuk, considerat un mesager important al cântecului ucrainean. Nazarii Iaremciuk a fost solist al Ansamblului legendar „Smericika”, care s-a desfiinţat după moartea prematură a cântăreţului (1995). Nazarii Iaremciuk, împreună cu Ansamblul „Smericika” a evoluat în întreaga Uniune Sovietică, precum şi în faţa lichidatorilor consecinţelor avariei de la Cernobyl din 1986. De acolo i se trage boala incurabilă. Nazarii Iaremciuk a concertat şi în România, iar în localitatea Negostina, judeţul Suceava, pa faţada Căminului cultural este instaurată placa comemorativă „Nazarii Iaremciuk”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com