La 3 octombrie 1801 a murit Matei Milu (Milo), unul dintre primii poeţi din Moldova, bunicul marelui dramaturg Matei Milo. A scris poezii de dragoste, portrete satirice, care îl anticipează pe Costache Conachi. Scrie, de asemenea, primul pamflet şi prima odă din literatura română. Opera sa s-a păstrat în manuscris.
La 3 octombrie 1862 s-a născut Constantin Nicolae baron de Hurmuzaki, doctor în drept, entomolog român, profesor de entomologie și biogeografie la Universitatea din Cernăuți (din 1931) și din 1919 membru de onoare al Academiei Române. Constantin, fiul lui Nicolae baron de Hurmuzachi (1826-1909) şi al Nataliei de Stârcea, fratele lui Alexandru, ultimul mareşal al Bucovinei, a crescut la moşia tatălui său din Cernăuca. A urmat cursurile liceului din Cernăuţi, unde a luat bacalaureatul în 1881 cu distincţiune. Studiază filosofia şi dreptul la Facultatea de Filozofie şi Ştiinţe din Viena, apoi la Facultatea de Drept a Universităţii din Cernăuţi pe care o absolvă în 1888, obţinând licenţiatul în drept. În 1888 a intrat în serviciul procuraturii de finanţe, pe care l-a părăsit însă curând, pentru a se dedica din plin studiilor ştiinţifice. După 1900 a călătorit adeseori în Austria de Sus, pentru a cerceta fauna şi flora de acolo.
Pasionat de ştiinţele naturale, începând din 1890 Constantin N. Hurmuzaki se consacră cercetărilor entomologice. În 1888 scrie articolul „Fauna de coleoptere din Bucovina”. În anul 1897, la Viena, publică monografia „Fluturii din Bucovina”, în care a descris 834 specii de macrolepidoptere şi răspândirea lor în Bucovina, printre care numeroase forme şi specii noi şi a împărţit Bucovina în raioane biogeografice (alpin, baltic şi pontic). Din 1911 până în 1914, Constantin N. Hurmuzaki a fost ales în Parlamentul Bucovinei, din partea Partidului Naţional.
S-a căsătorit 1912 cu baronesa Pulcheria de Kalmucki (Calmuţchi), cu care a avut doi copii. În timpul Primului Război Mondial şi până în 1925 a trăit cu familia la Viena şi Bad Ischl, revenind după aceea în patrie. În 1930 a fost onorat cu titlul de Doctor honoris causa, iar în 1931 a fost numit ca profesor universitar la facultatea nou-înfiinţată de entomologie şi biogeografie a Universităţii din Cernăuţi.
În cinstea lui Constantin N. Hurmuzaki a fost creat genul Hormuzakia din familia Boraginaceae, incluzând cele două specii Hormuzakia aggregata și Hormuzakia negevensis, de către botanistul român Mihail Guşuleac (1923), membru al Academiei Române. Iar profesorul universitar Karl Penecke a numit o specie de gândaci pe care o descoperise în onoarea omologului său, anume Otiorhynchus hormuzakii (1935, azi Otiorhynchus ligustici).
Deși principalele interese științifice ale lui Constantin de Hurmuzaki s-au concentrat pe studiul compoziției speciilor și distribuției geografice a fluturilor și a gândacilor precum și a florei nu numai ale Bucovinei, savantul a mai avut un alt domeniu de cercetare. A crezut în particular, că formarea faunei moderne de fluturi din Europa a început deja în terțiar și nu după ultima perioadă de gheaţă. Această ipoteză a fost contrar viziunilor bine stabilite ale majorității entomologilor vremii. Pentru a dezvolta ipoteza sa, Constantin de Hurmuzaki a colectat și prelucrat numeroase informații din domeniile geologie, paleontologie, climatologie, zoologie şi fitogeografie și a discutat teza activ cu colegii
Constantin Nicolae baron de Hurmuzaki s-a stins din viaţă la 23 februarie 1937, la Cernăuţi. Colecţia sa de fluturi se păstrează şi astăzi în Muzeul de zoologie a Universităţii cernăuţene.
La 3 octombrie 1918 este difuzat Manifestul împăratului Austro-Ungariei, Carol I de Habsburg, intitulat „Către popoarele mele credincioase” , privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state „independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean). Propunerea a fost respinsă de reprezentanţii acestor popoare. La aceeaşi data, apare Declaraţia de răspuns a „Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni”, la manifestul împăratului Carol I de Habsburg de reorganizare a Austro-Ungariei, în care, exprimând voinţa românilor, se proclama dezlipirea ţinuturilor româneşti de la Austro-Ungaria şi unirea lor cu România. Carol de Habsburg (1887-1922) – ultimul împărat al Austro-Ungariei, strănepot al lui Franz Iosif I, a preluat tronul după moartea acestuia din urmă în 1916.
La 3 octombrie 1938 a încetat din viaţă mareşalul roman Alexandru Averescu, preşedinte al Ligii Poporului, prim ministru, membru de onoare al Academiei Române. Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859, în satul Babele din sudul Basarabiei, astăzi în regiunea Odesa, Ucraina. A fost comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României în acest război. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a peste 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului). A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, cea mai înaltă distincţie militara româna.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com