3 octombrie: sărbători şi semne ale timpului

3 10 2022 F 1

La 3 octombrie, stil nou, este cinstit Sfântul Dionisie Areopagitul. El s-a născut la Atena, acolo  unde și-a finalizat și studiile de filosofie. A plecat apoi în Egipt pentru a le pune în aplicare. S-a nimerit ca exact în acea perioadă Mântuitorul să fie răstignit pe Cruce, la Ierusalim. Sfântul Dionisie Areopagitul a observat întunecarea cerului şi a rostit cuvintele: „Sau Dumnezeu pătimește, sau lumea aceasta văzută se sfârșește”. Odată cu trecerea timpului, Sfântul Dionisie Areopagitul a revenit în Atena, unde s-a întâlnit cu Pavel, în Areopag. Apostolul a rostit anumite cuvinte, care nu au mai părăsit mintea Sfântului Dionisie Areopagitul, cuvinte ce l-au determinat să se convertească la creștinism, în anul 51. La scurtă perioadă de vreme, Sfântul Dionisie a devenit episcop și a început să călătorească împreună cu Pavel, perioadă în care cunoaște și alți Apostoli ai lui Hristos.

Creştinii ortodocşi, care se conduc după calendarul bisericesc pe stil vechi, la 3 octombrie îl cinstesc pe Sfântul Eustatie. El a fost general al armatei romane pe vremea împăratului Traian (98-117). Înainte de primirea botezului, numele său era Placid. Într-o zi, când se afla la vânătoare, a gonit un cerb.  A văzut în coarnele cerbului Crucea Mântuitorului și a auzit un glas de la aceasta: „Placide, pentru ce Mă prigoneşti? Eu sunt Hristos, pe Care tu Îl cinsteşti fără să ştii, prin lucrările tale cele bune”. La scurt timp după această minune, Placid, soția sa și copiii s-au botezat. Aceștia au primit numele de: Eustatie, soția lui, Teopista, iar cei doi copii: Agapie și Teopist.  După botez Eustatie a mers la locul unde Dumnezeu i s-a arătat pentru a-I mulțumi și pentru a auzi glasul Mântuitorului, care îi vesti că va lua moarte de mucenic.

Semnele timpului arată că dacă în această zi vremea e umedă, zboară păienjenișuri, toamna va fi caldă, iar zăpada va cădea târziu. Vremea uscată prevesteşte o iarnă cu puţină zăpadă.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий