Petru RAŢA: „În copilărie am jucat volei cu Ion Vatamanu”

DSC_0514

Astfel afirmă patriarhul voleiului din Bucovina, octogenarul Petru RAŢA, care s-a învrednicit de medalia de campion mondial la vârsta de peste 70 de ani.

– La 3 octombrie, Dumneavoastră ați împlinit 80 de ani. Această dată jubiliară a fost marcată în regiune printr-un frumos turneu de volei „Petru Rața”, desfăşurat la Noua Suliță.

– E un turneu tradițional, care a ajuns în anul meu jubiliar la cea de a 17-a ediție. Este o adevărată sărbătoare a voleiului.

– Asociația „Kolos” întrunește sportivi din localitățile sătești. Iar cum dvs., un simplu băiat de la țară, din satul Costiceni, ați cucerit Olimpul voleiului?

– Atunci, în anii 50, anii copilăriei și tinereții mele, voleiul și, în genere, sportul, era pentru noi, fii de țărani, o mare bucurie. L-am avut la Costiceni ca învățător de educație fizică pe Serafim Precup, care ne-a insuflat această dragoste faţă de volei. Terenul de volei era chiar lângă gardul casei lui Ion Vatamanu, viitorul mare poet. Și el juca cu noi volei. Apoi, după Casa de cultură era loc pentru stadion și am amenajat trei terenuri de volei, unde jucau aparte începătorii, adolescenții și pe al treilea teren – „maeștrii satului”. Și nu numai la noi, la Costiceni, era cultul voleiului, ci și în alte sate din raionul Noua Suliță. Și acum îi țin minte pe cei mai buni sportivi au raionului. Acum, cu ocazia jubileului de 80 de ani, a semnat un articol în presă poetul Vasile Vascan, originar din Coteleu. El scrie că pe atunci tinerii din alte sate, când aflau că este o întrecere la volei și joacă Rața, urcau pe biciclete, iar unii se porneau pe jos ca să ajungă la competiții, să ne admire jocul.

– Iar calea în marele sport a început, probabil, în anii de studenție…

– Am studiat la Colegiul de cooperație și comerț din Cernăuți. Aici m-am afirmat ca sportiv. Cu echipa de volei a instituției noastre de învățământ am participat la întreceri republicane, unionale și mai întotdeauna ne era garantat locul pe podium. Apoi am început să activez ca antrenor la Școala sportivă din Noua Suliță. Am avut câțiva sportivi buni. L-aș numi în primul rând pe Iurii Loktev. Tatăl său a fost militar și un timp oarecare a lucrat la Herța, apoi la Noua Suliță și fiul Iurii s-a înscris la secția de volei. A ajuns să fie antrenor emerit, antrenând una dintre cele mai puternice echipe de volei de pe planetă – ȚSKA (Moscova). În prezent antrenează selecționata Israelului. Zilele acestea l-am avut ca oaspete, a venit să mă felicite cu prilejul jubileului. L-am însoţit la Herța, unde a văzut casa în care a locuit, am trecut împreună și prin satele noastre pitorești. Aflând că suntem la Voloca, mi-a sunat directorul Școlii din Hrușăuți, Aurel Popovici, care în anii de studenție a jucat în echipa de volei a Universității, antrenată de mine, și ne-a invitat în ospeție. Majoritatea studenților, care au fost și voleibaliști, îmi sunt recunoscători și astăzi. Viorel Zvarici din Boian, care a crescut fără tată și a învățat la Colegiul de cooperație și comerț, îmi spunea mie „tată”.

– Dumneavoastră, stimate Petru Rața, sunteți maestru al sportului din URSS. Această țară nu mai este, dar ați rămas și sunteți o legendă vie a sportului din Bucovina.

– De acest titlu s-au învrednicit doar câțiva voleibaliști din Ucraina. Eu am mai primit, printre primii patru, și titlul de voleibalist emerit al Ucrainei. Ca arbitru la volei mă cunoaște și mă respectă întreaga țară, dar și peste hotare – în Polonia, România, Cehia… Iată, săptămâna viitoare trebuie să plec la Beregovo, în Transcarpatia, unde sunt invitat ca arbitru la un turneu internațional de volei al veteranilor.

– Care a fost cea mai importantă distincție sportivă pe care ați primit-o ca voleibalist?

– Medalia de campion mondial. Sunt campion mondial între veterani. Un asemenea turneu este organizat imediat după Jocurile paraolimpice – o dată la patru ani. În anul 2013 asemenea competiții s-au desfășurat în orașul Torino din Italia. Când am sosit acolo, am rămas uimit – în metrou, pe străzi și în piețe auzeam la fiecare pas vorbă românească. Am intrat și eu în vorbă și am aflat că o bună parte dintre ei erau de prin părțile noastre. Îmi era oarecum să le spun că am sosit la Torino să fac sport. Aceste competiții ale veteranilor se împart pe categorii de vârstă, cei mai tineri participanți fiind după 45 de ani. Categoria de 70 de ani este ultima. Și iată eu, la vârsta de peste 70 de ani, am ajuns să fiu campion mondial.

– Există un cântec destul de popular – „Echipa tinereții noastre”. Care a fost cea mai puternică echipă de volei în viața dvs.?

– Probabil că echipa „Budivelnyk-Bukovyna” din Cernăuți, vicecampioană a Ucrainei. Nu pot să uit nici echipele din tinerețea mea, când băteam mingea în colbul satului. Exact ca în cântecul despre care ați amintit – „Echipa tinereții noastre, echipa fără care nu putem trăi”.

– Mulți ani senini, Maestre!

Interlocutor: Vasile CARLAŞCIUC

Lasă un răspuns