Comisia Europeană și Banca Mondială a elaborat un plan investiţional de acţiuni pentru dezvoltarea infrastructurii în ţările din Parteneriatul Estic, inclusiv în Ucraina.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la CE, „Comisia Europeană şi Banca Mondială sunt coautori ai planului indicativ al Reţelei transeuropene de transport (TEN-T), care identifică proiecte prioritare în Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, R. Moldova şi Ucraina”.
Potrivit datelor CE, implementarea acestor proiecte va costa aproximativ 13 miliarde de euro şi prevede construirea a 4800 de kilometri de drumuri rutiere şi căi ferate, şase porturi şi 11 centre logistice, precum şi aeroporturi şi puncte de trecere a frontierei.
Investiţiile prioritare includ atât proiecte pe termen scurt, care vor fi finalizate până în 2020, cât şi proiectele pe termen lung, destinate îmbunătăţirii comunicaţiilor de transport în cadrul TEN-T până în 2030.
Potrivit lui comisarului european pentru transport, Violeta Bulk, „comunicaţiile de transport, atât în regiunea Parteneriatului Estic, cât şi între regiune şi UE, au un potenţial de consolidare a creşterii economice şi de creare a locurilor de muncă”.
„Planul trebuie să sublinieze importanţa siguranţei rutiere, precum şi a soluţiilor digitale în noile proiecte şi coordonarea standardelor de design cu practicile UE”, a spus ea.
Aderarea ţărilor Parteneriatului Estic la Reţeaua transeuropeană de transport este una dintre cele 20 de sarcini stabilite în anul 2017 pentru perioada de până în anul 2020.