Serviciul de presă al Administrației Regionale de Stat Cernăuți susține că datorită creșterii debitului și nivelului de apă în râul Prut, o placă componentă a podului „temporar” ce leagă raionale Herța și Noua Suliță s-a deteriorat, ceea ce îngreunează circulația rutieră. Pe lângă aceasta, potrivit jurnaliștilor bucovineni, deteriorarea respectivă poate pune în pericol și viața cetățenilor.
Autoritățile au dat asigurări că vor repara această secțiune a podului, cei drept fără să precizeze când. „Deja au fost făcute demersuri privind alocarea mijloacelor bănești pentru repararea acestui pod”, a declarat șeful adjunct al „Ukravtodorului” în regiunea Cernăuți, Iuri Bucika.
„La moment, traficul rutier pe pod se desfășură în condiții normale, cu restricții doar pentru vehiculele cu o masă totală mai mare de 5 tone. Traficul vehiculelor cu masa maximă totală autorizată mai mare de 5 tone a fost deviat prin Ostrița, Boian și Priprutia”, a adăugat Iuri Bucika.
Reamintim că podul „Marșenița-Lunca”, distrus în urma inundațiilor din 2008, până în prezent încă nu a fost construit din cauza unor „tărăgăneli” a demnitarilor care ori de câte ori promit că problema va fi rezolvată.