Poroşenko face apel la electoratul actorului Zelenski pentru sprijin în al doilea tur de scrutin

image-2014-05-25-17353716-70-petro-porosenko

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, candidat pentru un al doilea mandat, i-a îndemnat  pe votanţii contracandidatului său Volodimir Zelenski să îl sprijine în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 21 aprilie, în care se va confrunta cu actorul ucrainean ieşit învingător în primul tur.

«Aş dori să fac apel la generaţia tânără, la cei sub 30 de ani. Vă împărtăşesc pe deplin dorinţele voastre pentru realizarea unor schimbări calitative. Trebuie să ne unim şi să nu pierdem timpul», a declarat Poroșenko în conferinţa de presă organizată după publicarea sondajelor de opinie de la ieşirea din secţiile de votare, care îl situează pe locul al doilea, în urma actorului Volodimir Zelenski.

«Înţeleg pe deplin motivele dezamăgirii voastre. Vă ascult şi vă rog să mă ascultaţi la rândul vostru. Tot ceea ce am făcut în ultimii cinci ani este pentru tineri, pentru generaţia viitoare», a evidenţiat în discursul său șeful statului.

Totodată, Poroşenko a mulţumit alegătorilor care l-au sprijinit, dar le-a reamintit că «aceasta nu este încă o victorie, ci un pas mare spre victorie». El a adăugat că «nu simte nicio euforie» la aflarea rezultatelor sondajelor şi înţelege «semnalul pe care societatea l-a dat actualului guvern».

«Aceasta este o lecţie foarte grea pentru mine şi pentru întreaga noastră echipă. Este un motiv absolut serios pentru a tratat cu foarte multă atenţie greşelile făcute în ultimii ani. Dar doar cine nu face nimic, nu greşeşte», s-a justificat Poroșenko.

Poroşenko a mai spus că imediat după a doua rundă a alegerilor din 21 aprilie va începe să lucreze pentru recăpătarea suveranităţii Ucrainei asupra regiunii Donbas şi a peninsulei Crimeea, anexată în 2014 de Rusia. El a promis, de asemenea, să facă tot posibilul pentru ca prizonierii din Donbas şi cei 24 de marinari reţinuţi în Rusia, în urma incidentului din luna noiembrie din Marea Neagră, să se întoarcă acasă.

Conforma datelor furnizate de Comisia Electorală Centrală, 63,9% din cei peste 34 de milioane de ucraineni chemaţi la urne şi-au exercitat duminică dreptul de vot.

Добавить комментарий