Poroşenko: Ucraina nu recunoaşte Kosovo şi respectă pe deplin integritatea teritorială a Serbiei

vuchich-poroshenko-1

Ucraina nu recunoaşte Kosovo şi respectă pe deplin integritatea teritorială a Serbiei, a declarat marţi, la Belgrad, preşedintele Petro Poroşenko, relatează Agenția de știri Tanjug, citat de Agerpre.

„Nu am recunoscut Kosovo şi poziţia noastră este că o soluţie la această problemă ar trebui căutată prin compromis, ţinându-se cont de interesele Serbiei”, a declarat Poroşenko în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

Kievul îşi menţine de asemenea poziţia privind independenţa Ucrainei şi respectarea integrităţii sale teritoriale, incluzând Crimeea, a spus el. „Noi, la Kiev, depunem toate eforturile pentru a reînnoi suveranitatea teritorială a ţării şi ne bazăm pe sprijinul Serbiei în ceea ce priveşte instituirea unei misiuni de menţinere a păcii sub supravegherea ONU”, a menţionat el.

Serbia şi Ucraina sunt ţări foarte apropiate, iar aderarea la Uniunea Europeană este un alt obiectiv care le leagă – a subliniat şeful statului.

Totodată, miniştrii de externe sârb şi ucrainean, Ivica Dacic şi Pavlo Klimkin, au semnat marţi la Belgrad un acord interguvernamental privind amendamentele la un acord de eliminare a vizelor pentru cetăţenii ucraineni. Acordul a fost semnat în prezenţa preşedinţilor celor două ţări.

Добавить комментарий