Președintele Ucrainei Petro Poroșenko a propus Guvernului să pregătească documentația necesară privind încetarea oficială a participării Ucrainei la organele statutare ale Comunității Statelor Independente (CSI), transmite UNIAN.
Șeful statului și-a exprimat poziția în timpul discursului său la deschiderea celui de-al 11-lea Forum de Securitate al Kievului.
„Având în vedere faptul că Ucraina nu a fost niciodată membru al CSI și refuzul acestei structuri să condamne agresiunea rusă, aș ruga să lucrăm cu guvernul să pregătească propuneri pentru o încetarea oficiala a participării noastră în organele statutare ale CSI, precum și închiderea definitivă a reprezentanței ucrainene în organizația de la Minsk”, a spus Poroșenko.
În același timp, președintele a menționat că întregul cadru juridic încheiat de Ucraina în cadrul CSI ar trebui inventariat în scopul verificării dacă se respectă interesele naționale ale statului.
„Folosesc această ocazie pentru a-i îndemna pe partenerii noștri străini să revizuiască obligațiile contractuale cu privire la Rusia, în primul rând pentru zonele sensibile ale cooperare”, a adăugat Poroșenko.
CSI a fost fondata în decembrie 1991 de Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan. În decembrie 1993 s-a alăturat și Georgia, în circumstanțe controversate, în urma unui război civil în care trupele rusești au intervenit de partea guvernului condus de Eduard Șevardnadze (fost ministru de externe al URSS). În urma evenimentelor din august 2008, când trupele rusești au intervenit din nou în Georgia, pentru susținerea regimurilor separatiste sud-osetine și abhaze, parlamentul georgian a votat în unanimitate retragerea Georgiei din CSI, pe data de 14 august 2008.
Ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia, Ucraina s-a retras din CSI în 2014.
În 1997, Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova au fondat GUAM, ca o organizație care încearcă să împiedice influența rusească în fostele republici sovietice.