Mii de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei din București, la protestul împotriva modificărilor la legile justiţiei şi au plecat în marş spre Parlament, scandând „Justiţie, nu corupţie”, „Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, „Jos Guvernul”. Numărul protestatarilor din Bucureşti a ajuns la peste 12.000.
Numărul protestatarilor din Bucureşti a ajuns la peste 12.000. Oamenii s-au oprit câteva minute în Piaţa Universităţii, unde au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor Revoluţiei din 1989, au cântat Imnul naţional şi au scandat „România, trezeşte-te!”, conform news.ro.
Iniţial, câteva mii de oameni se adunaseră în Piaţa Victoriei, iar la ora 19.00 au plecat în marş spre Parlament pentru a protesta faţă de modificările la legile justiţiei.
Proteste faţă de schimbarea legilor justiţiei au loc, duminică seara, şi la Sibiu, Timişoara şi Iaşi. La Sibiu, participanţii ocupă o parte a drumului naţional 1, la Iaşi protestatarii cer alegeri anticipate, iar la Cluj traficul în centru este paralizat.
Proteste sunt anunţate în mai multe oraşe din România, printre care Cluj-Napoca, Timişoara, Galaţi, Iaşi, Sibiu, Constanţa, şi Bacău, dar şi în Zurich, Paris, Roma, Londra, Toronto şi Berlin, conform Agerpres.
Uniunea Salvaţi România şi Platforma România 100 vor participa la marşul anunţat pentru duminică seara, sub denumirea „NU vrem să fim o naţie de hoţi!”.
„Proiectul de modificare la Legilor Justiţiei a ajuns deja în Parlament şi urmează să fie supus dezbaterii şi votului în plen. Inspecţia Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiţiei. Numirea procurorilor-şef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice. Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România şi cetăţenii ei. Ne putem lua adio de la o justiţie independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la Magistraţi la Preşedinte şi Comisia Europeană, cu toţii s-au poziţionat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acţioneze şi să nu legitimeze încercarea corupţilor de a controla Justiţia”, se arată pe paginile de Facebook ale evenimentelor.
Foto: Agerpres/News.ro