Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis, marţi, ca preşedintelui Igor Dodon să îi fie suspendate atribuţiile de numire a noilor miniştri. Prerogativa urmează să revină speakerului Parlamentului, Andrian Candu, sau premierului Pavel Filip, scrie deschide.md.
Igor Dodon a semnat demisiile mai multor miniştri din Guvernul Filip, după ce Partidul Democrat a decis să facă remanieri, însă a refuzat să semneze decretele de numire în funcţie a noilor miniştri. Ca urmare, PDM a apelat la CCM, cerând să fie constate circumstanţe ce justifică interimatul funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova.
La mijlocul lunii octombrie, Curtea Constituţională a statuat că preşedintele Republicii Moldova are dreptul să verifice dacă un candidat propus de prim-ministru corespunde funcţiei, însă nu are drept de veto în raport cu propunerea premierului.
Refuzul deliberat al preşedintelui ţării de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de a da curs propunerii repetate a prim-ministrului constituie o încălcare gravă a obligaţiilor sale constituţionale şi poate fi considerat o situaţie în care preşedintele este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. Ca urmare, interimatul este asigurat de preşedintele Parlamentului sau de prim-ministru.
O situaţie similară s-a înregistrat la sfârşitul lunii octombrie, când a fost numit în funcţie ministrul Apărării, Eugen Sturza. Decretul de numire a fost semnat atunci de Andrian Candu, după ce Curtea Constituţională a suspendat atribuţiile lui Igor Dodon.