Președintele rus Vladimir Putin a admis, după o conversație prin telefon avută joi cu președintele Volodimir Zelenski, că ar fi deschis la discuții de pace cu Ucraina, după alegerile pentru parlamentul din 21 iulie.
„Va fi mai mult sau mai puțin posibil să discutăm despre asta după ce va fi format noul guvern din Ucraina și după ce vor avea loc alegeri parlamentare”, a declarat Vladimir Putin, potrivit agenției ruse de știri TASS.
Președinții Volodimir Zelenski și Vladimir Putin au discutat telefonic, joi, pentru prima dată, despre rezolvarea conflictului separatist din estul Ucrainei și despre un posibil schimb reciproc de prizonieri, precum și despre posibilitatea de a continua negocierile de pace pentru Donbas în formatul „Normandia”, cu Franța și Germania la masa de dialog.
Președintele Volodimir Zelenski a făcut apel luni la omologul său rus Vladimir Putin pentru purtarea unor viitoare discuții de pace la Minsk, pledând pentru o implicare a liderilor instituțiilor Uniunii Europene, ai Marii Britanii, Germaniei, Franței și Belarusului la negocierile de pace, sugerând că acestea ar putea fi găzduite la Minsk. Belarusul a salutat ulterior propunerea.