Şeful Comisiei pentru serviciile de informaţii a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, democratul Adam Schiff, a anunţat că primele audieri publice ale comisiei în cadrul anchetei privind destituirea preşedintelui Donald Trump vor începe săptămîna viitoare.
Schiff a indicat miercuri, pe Twitter, că primii audiaţi public, pe 13 noiembrie, vor fi William Taylor, însărcinat cu afaceri la Kiev, şi George Kent, expert pe Ucraina şi Rusia, responsabil de rang înalt la Departamentul de Stat.
Fosta ambasadoare americană la Kiev, Marie Yovanovitch, îşi va susţine depoziţia pe 15 noiembrie.
Anunţul lui Schiff survine după câteva săptămâni de audieri cu uşile închise ale unor foşti sau actuali membri ai administraţiei Trump, în faţa celor trei comisii din Camera Reprezentanţilor care conduc ancheta.
„Acesta audieri deschise vor fi o ocazie pentru americani să-i evalueze ei înşişi pe martori, să-şi facă propriile aprecieri despre credibilitatea martorilor”, le-a declarat Schiff reporterilor la Capitol Hill.
Preşedintele Trump nu a dorit să răspundă întrebărilor reporterilor la Casa Albă miercuri după-amiază înainte de a pleca spre Louisiana, la un miting electoral.
Ancheta, lansată în septembrie, investighează presupusele demersuri ale Casei Albe de a condiţiona acordarea unui ajutor militar Ucrainei de anchetarea de către aceasta a fostului vicepreşedinte american democrat Joe Biden, bine plasat pentru a deveni contracandidatul lui Trump la scrutinul prezidenţial din 2020.
Miercuri după-amiază, comisiile care desfăşoară ancheta au făcut publică o transcriere a depoziţie lui William Taylor, audiat cu uşile închise pe 22 octombrie.
Potrivit transcrierii, Taylor a declarat că „înţelegerea sa clară” a fost că „banii pentru asistenţa de securitate nu urmau să vină până când preşedintele (ucrainean Volodimir Zelenski) nu se angaja să continue investigaţia”.
Diplomatul a mai afirmat că Ucraina nu a avut cunoştinţă până la sfârşitul lui august despre suspendarea ajutorului militar, la peste o lună de la discuţia telefonică între Trump şi Zelenski, aflată în centrul anchetei, ceea ce i-a determinat pe republicani că argumenteze că nu a existat niciun „quid pro quo” (serviciu contra serviciu).
Agerpres