Procuratura Generală cere sechestru pe proprietăţile fostului preşedinte Iuşcenko

_100669823_unian_819753

Procuratura Generală a Ucrainei solicită instanței să pună sechestru pe proprietăţile fostului președinte Viktor Iușcenko, aceasta având calitatea de suspect într-un dosar privind scoaterea reşedinţei prezidenţiale din Mejihiria din proprietatea statului în cursul anului 2007, scrie Rador.

Potrivit agenţiei RBC, Iuşcenko s-a prezentat deja la sediul Procuraturii Generale din Kiev, unde a fost informat în mod oficial că figurează ca suspect în acest dosar.

Anchetatorii susţin că Iușcenko, acționând printr-un acord prealabil cu un grup de persoane, abuzând de poziția sa oficială, a scos din proprietatea statului reşedinţa din Mejihiria în valoare de 540 de milioane de grivne (circa 18 milioane de euro).

Procuratura Generală mai suspectează cinci persoane în acest dosar.

Добавить комментарий