Timp de 9 luni, întreprinderile ucrainene au exportat 1,25 miliarde de ouă, cu 18% mai mult decât în anul trecut. Un nou record este așteptat la finele acestui an – aproximativ 2 miliarde de bucăți, a declarat directorul general al Asociației Uniunii producătorilor de păsări din Ucraina, Serghei Karpenko. Cei mai mari consumatori sunt Emiratele Arabe Unite, Qatar, Irak, țările UE. Cererea persistă, iar antreprenorii speră că vânzările vor fi și mai mari.
Se remarcă faptul că, cantitatea de ouă ce trebuia furnizată în țările UE, stabilită prin intermediul unei cote în temeiul acordului de asociere, nu a fost realizată pe deplin. Cu posibilitatea de a vinde 50 de milioane de bucăți fără taxe vamale, Ucraina a exportat doar 38 de milioane de ouă. Motivul este că, doar 5% din fermele avicole ucrainene sunt echipate în conformitate cu standardele UE.
„Dacă instalăm astfel de echipamente, atunci trebuie să acceptăm că, costurile de producție vor crește cu 20%, conform datelor europene. În condițiile în care puterea de cumpărare a Ucrainei este scăzută, cererea internă este, de asemenea, în continuă descreștere. În cazul în care, la moment, prețul inițial de vânzare este de circa 20 de grivne, atunci, după implementarea practicilor UE, va fi de 24-25 de grivne. Pentru consumatorul final, prețul va fi mai mult de 30 de grivne”, a spus Serghei Karpenko.
Producătorii ucraineni afirmă că, ar putea exporta mai mult, chiar și fără a lua în calcul exportul către țările europene, dacă statul ar ajuta, în special, la simplificarea documentelor necesare pentru a realiza exportul în țările care sunt pregătite să facă comerț cu Ucraina.