În decursul ultimei luni politicienii, adepți ai actualei puteri, declaraseră permanent despre posibilitățile unei lovituri de stat armate. La 25 iunie, deputatul poporului din fracțiunea „Blocul lui Petro Poroșenko”, Serghii Leșcenko, în cadrul unei emisiuni televizate la Canalul „112”, a declarat că nu exclude faptul că ministrul de Interne, Arsen Avakov, poate veni la putere pe calea aplicării forței. Tema unei posibile lovituri de stat a cunoscut o dezvoltare în informațiile difuzate de deputatul din afara fracțiunilor, Volodymyr Parasiuk. La 16 iulie, pe același post de televiziune – Canalul „112”, el a declarat: „Faptul că la noi sunt asemenea forțe (capabile să înfăptuiască o lovitură de stat) e ceva real. Pot spune că în anul 2014 ele au fost cu mult mai multe, în prezent, posibil că a rămas numai unul – colegul meu din parlament, care a creat batalionul „Azov”. Este o organizație ideologică destul de puternică și structurată, și e în stare de așa ceva. Vor merge la așa ceva, nu pot să răspund, aceasta depinde de ambițiile și de concepțiile lor”.
În aceeași zi tema posibilei lovituri de stat a fost abordată de deputatul din Partidul „Batkivșcyna”, Igor Luțenko. În blogul său la „Ukrainska pravda” el a declarat că „în prezent la Kiev se desfășoară pregătirea pentru lovitura de stat armată. Pur și simplu, nu au fost determinate precis datele. Participanții deja sunt nominalizați. Concomitent câteva unități înarmate aproape deschis declară despre dorința de a veni la putere cu aplicarea forței”.
Președintele Blocului de opoziție al Bucovinei, deputatul Consiliului Regional, Dmitrie Pavel, analizând aceste evenimente a menționat: „Cetățenii ucraineni se tem să iasă în străzi, unde s-au îndesit furturile și omorurile. Pe acest fondal mai trezește revoltă și faptul că oamenii sunt speriați și cu pericolul loviturii de stat militare. Când la televizor se relatează despre sute de morți omorâți în Turcia în timpul încercării loviturii de stat, iar politicienii noștri declară că așa ceva poate avea loc și în Ucraina, aceasta seamănă cu o încercare de a speria societatea și de a destabiliza și mai mult situația în țară. Pe lângă aceasta, majoritatea deputaților, care sperie țara cu lovitura de stat, țin de fracțiunile puterii. Dacă ei reprezintă puterea, au în mâinile lor pârghiile, care pot preveni lovitura de stat despre care vorbesc. Responsabilitatea pentru securitatea cetățenilor noștri o poartă autoritățile și ele trebuie să nu sperie oamenii cu lovitura de stat, dar să asigure liniștea în țară, ca pe străzi să nu explodeze grenade, să nu răsune împușcături. În țară nu se simte puterea care și-ar asuma responsabilitatea pentru viața oamenilor. Și aceasta înseamnă că sunt necesare alegeri parlamentare anticipate, în rezultatul cărora să fie formată coaliția care să-și asume responsabilitatea pentru securitatea cetățenilor, pentru stabilirea păcii și prosperarea economiei”.
Cetățenii ucraineni dispun de 20 milioane de unități de arme, păstrate nelegal. În legătură cu situația din zona Operațiunii antiteroriste numărul armelor de care posedă nelegal populația depășește numărul oficial de zece ori, consideră expertul Federației ucrainene a profesionalilor securității, Serghii Parhomenko.
Potrivit datelor Ministerului de Interne al Ucrainei, în anul 2015 circa 70 la sută din armele confiscate în țară nimeresc în „Ucraina continentală” din zona Operațiunii antiteroriste. După cum a comunicat Poliția Națională, în martie 2016 cetățenii au predat benevol circa 4,5 mii de unități de arme, dintre care 400 de unități de menire militară, circa 500 pentru vânătoare, circa 3 mii de arme lise etc.
Aproape zilnic datele operative despre infracțiunile și crimele săvârșite conțin informații despre folosirea armelor, grenadelor pe teritoriul pașnic. Cu aplicarea armelor aduse din zona Operațiunii antiteroriste sunt prădate băncile, încasatorii, sunt omorâți oameni. În afara de aceasta, organele de drept fixează creșterea numărului infracțiunilor, inclusiv celor criminale, de către membrii batalioanelor voluntare și participanții la Operațiunea antiteroristă.
În momentul de față mulți radicali sunt înarmați până-n dinți. În afară de arme de foc ei au și explozibile. De aceea Blocul de opoziție cere intensificarea controlului asupra circuitului armelor în Ucraina. Să fie controlate activitatea tuturor batalioanelor speciale, care acționează sub egida MAI. Trebuie luată la evidență fiecare armă, pentru ca nimeni să nu manifeste dorința să folosească armele neluate la evidență în scopuri criminale. Statul este obligat să intensifice controlul asupra răspândirii armelor din zona Operațiunii antiteroriste. Inclusiv pe contul controlului asupra procesului de demobilizare.
În ultimii doi ani creșterea reală a criminalității a atins indicele de 20 la sută și acest proces nu stă pe loc. Potrivit șefei Poliției Naționale, Hatia Deka-nionidze, numărul furturilor a crescut cu 30 la sută.
În scrisoarea Procuraturii Generale a Ucrainei din 28 ianuarie 2016, adresată Poliției Naționale a Ucrainei, se menționează că au rămas nedescoperite circa 2 mii de cazuri de atacuri mișelești, circa 15 mii de jaf și 200 mii de furturi (au fost prădate 17 mii de case și locuințe ale cetățenilor), săvârșite în decursul anului trecut. În șase regiuni ale țării numărul cazurilor de jaf nedescoperite a crescut vădit: în regiunea Ternopil – de 8 ori, în regiunile Harkiv, Hmelnițki, Herson și Cerkasy – de 3 ori.
Potrivit statisticii Procuraturii Generale a Ucrainei, în decursul ultimilor doi ani numărul asasinărilor intenționate au crescut de la 5,9 la 8,2 mii. A crescut și numărul cazurilor de furt a persoanelor.
Dmitrii Pavel a subliniat că pe „fondalul acestei statistici alarmante puterea își câștigă capital politic prin reclamarea largă a reformei MAI, procuraturii, judecătoriilor. Populiștii din coaliția de guvernământ au declarat sus și tare despre „lustrația” lucrătorilor organelor de drept ineficienți. Demnitarii au participat la „parada polițiștilor” în uniforme noi și cu mașini scumpe. Toate acestea au fost o ficțiune. S-a creat o fațadă decorativă frumoasă, însă în rândurile poliției de patrulare, create în baza grantului american, sunt mulți neprofesioniști. Din păcate, tinerii pozitivi în automobile albe „Toyota” cu sistem de semnalizare nu prezintă întregul sistem de ordine publică.
În Ucraina s-a activizat criminalitatea organizată. Din cauza convenției autorităților „hoții legali” și-au extins și întărit rețelele criminale. În mai multe direcții regionale ale MAI au fost nimicite arhivele și mulți „șefi criminali” au fost puși în libertate și și-au extins sfera de influență. Asupra creșterii criminalității influențează și populismul politic al coaliției de guvernământ. După adoptarea „legii Savcenko”, potrivit căreia o zi petrecută în izolatorul de anchetă echivalează cu două zile de pedeapsă, s-au pomenit la libertate 40 mii de infractori. Între aceștia 6 mii erau condamnați pentru săvârșirea crimelor grave.
În aprilie 2016 Procuratura Generală a estimat că de la 24 decembrie 2015, când „legea Savcenko” a intrat în vigoare, principiile ei au fost aplicate față de 39.496 de condamnați. 5.961 de persoane, ispășindu-și pedeapsa pentru crime grele, au fost puși în libertate înainte de termen.
Aplicarea de către instanțele judiciare a „legii Savcenko” le permite să iasă mai repede la libertate celor mai periculoși criminali, care au săvârșit infracțiuni împotriva bazelor securității naționale, asasinări, violări, jafuri și violențe. Procuratura Generală se pronunță pentru modificările în „legea Savcenko” și o consideră periculoasă pentru societate.
În ianuarie 2016, potrivit acestei legi, a ieșit din închisoare Igor Zvaryci, condamnat în 2011 pe zece ani de privare a libertății pentru mită. În afară de aceasta, la 28 ianuarie judecătoria a redus termenul de condamnare până la 8 ani de privare a libertății pentru Andrii Suslearciuk, cunoscut ca „doctor Pi”. În aprilie a fost pus în libertate fostul deputat al Radei Supreme, Viktor Lozinski, iar organizatorul celor mai mari afaceri în construcții – ”Elitțentr”, Oleksandr Volkonski (Șahov) a ieșit din izolatorul de anchetă.
Una din principalele cauze ale creșterii criminalității este sărăcia populației, slăbiciunea organelor de drept și acțiunile militare în Donbas. Nici una dintre aceste probleme actuala putere nu le poate soluționa. Concluzia este una: trebuie reîncărcat mecanismul de stat. Iar aceasta înseamnă că cetățenii ucraineni trebuie să aleagă un nou parlament – parlamentul păcii și reformelor. Actuala criminalitate poate fi învinsă numai de o nouă putere”, a subliniat deputatul.