Presa bulgară scrie că în unele regiuni din nord-vestul țării un comitet de inițiativă circulă un proiect de referendum, pentru secesiunea regiunilor Vidin, Vratsa, Montana, Kozloduy, Lom și alipirea la România, transmite dcnews.ro citând publicația BudnaEra.
„Nu mai vrem să trăim în sărăcie, spun inițiatorii proiectului: în România salariul minim va fi de 400 de euro în ianuarie, iar salariul mediu este de circa 800 de euro. În Bulgaria își bat joc de noi cu salarii de 200 de euro și pensii de 100 de euro. De ce să mai plătim taxe pentru Sofia și nu pentru București. Am așteptat 30 de ani să vedem o schimbare, spun protestatarii, dar nu vedem decât falimente și sărăcie, iar tinerii emigrează pentru un salariu decent”.
Chiar dacă trebuie să facă naveta trecând peste cele două poduri peste Dunăre, bulgarii spun că salariile din România îi motivează, fiind chiar și de trei ori mai mari decât în Bulgaria. Oamenii sunt revoltați de ineficiența autorităților de la Sofia, de corupția locală și vor să se organizeze pentru a obține prin referendum separarea regiunii de nord-vest și alipirea ei la România. Inițiatorii protestului spun că, fiind în interiorul UE, legislația o permite, dar solicitarea pentru referendum este blocată de autoritățile de la Sofia.