Specialiștii Universității Bucovinene de Stat de Medicină din Cernăuți au efectuat un studiu în rândul pacienților Spitalul Clinic Regional din Cernăuți cu scopul de a afla numărul celor afectați de alergii.
„Din cei 150 de pacienți intervievați, 34,8% au avut o reacție alergică cel puțin o dată în viață. Dintre acestea, 31% au menționat că au existat cazuri de alergii în familie”, spune Natalia Kaspruk, doctor docent la Catedra de Imunologie Clinică, Alergologie și Endocrinologie din cadrul UBSM Cernăuți.
„Cele mai frecvente reacţii alergice se produc la nivelul pielii (30%). În 22% din cazuri alergia a fost tratată cu ajutorul medicamentelor antihistaminice (antialergice), iar în 30% s-a utilizat tratamentul cu glucocorticoizi”, a adăugat Natalia Kaspruk.