Problema „optimizării” spitalelor a explodat ca o bombă în regiunea Cernăuți. La Berehomet, raionul Vijnița, circa 200 de oameni sau adunat în centrul localității, nemulțumiți spitalul va trece printr-o restructurare.
Autoritățile dau din umăr și spun că staționarul de zi și policlinica din cadrul spitalului vor funcționa până la 1 aprilie 2020, deoarece ele nu îndeplinesc toate cerințele prevăzute de reforma medicală, iar pentru întreținerea nu mai sunt bani (800 mii grivne lunar).
„Nici într-un raion din regiune nu există un astfel de spital. Instituția va ajunge în faliment și atunci întregul raion nu va primi ajutor. Avem de ales, ori reducem puțin aici, ori întregul raion va rămâne fără asistență”, a spus Maria Polișciuk, directorul interimat al Departamentului sănătății din cadrul ARS Cernăuți.
Potrivit jurnaliștilor, Spitalul din Berehomet deservește peste 20 mii de pacienți și se află la circa 20 de kilometri de spitalul raional. Aici muncesc 50 persoane, o parte dintre care vor rămâne fără lucru. (S.B)