Retezarea arbuștilor fructiferi

1000000012071

Scopul retezărilor este reglarea lăstarilor și ramurilor, corelarea creșterii și fructificării, optimizarea consumului de substanțe nutritive și apă. Retezarea arbuștilor se deosebește de cea a pomilor, fiindcă lăstarii principali se taie la baza lor.  Care ramură sau lăstar se va tăia? Desigur, nu prima care ne cade la îndemână. În primul rând se vor tăia ramurile uscate, vătămate sau care se încrucișează, lăsate la pământ și atunci e mai ușor să stabilim care lăstar e de prisos și care îndesește arbustul. Nu trebuie să uităm că lăstarii tineri sunt cei care asigură completarea arbuștilor cu ramuri noi.

Agrișul

1000000012071Regulile de tăiere a arbustului de agriș nu diferă cu mult de cele ale tăierii coacăzului. Având în vedere faptul că el sloboade mulți lăstari tineri, se recomandă ca aceștia să fie răriți, lăsându-se numai lăstarii bine dezvoltați. La ramurile de bază se înlătură vârfurile. Fiecare arbust trebuie să aibă câte 6-8 lăstari de bază. Agrișul e o plantă heliofilă (iubitoare de lumină), de aceea, ramurile bătrâne, care fac multă umbră, se taie în primul rând.

Zmeurul

Una din cerințele de bază la îngrijirea plantației de zmeur este rărirea anuală a plantelor, înlăturarea lăstarilor vătămați și slab dezvoltați. Lăstarii rămași pentru roadă se retează la o înălțime de 100-130 cm deasupra unui mugure bine dezvoltat. Înălțimea lăstarilor lăsați depinde de soi, de dezvoltarea lor. Însă, în anii secetoși plantele sunt mai slab dezvoltate, atunci și înălțimea va fi mai mică. Lăstarii tineri se răresc în așa fel, ca să rămână numai acei care sunt bine amplasați și dezvoltați, iar cei bolnavi și cei care îndesesc zmeurul trebuie înlăturați.

Coacăzul negru

1432_p_Coacazul_NegruLa arbustul de coacăz pe care-l sădim urmează să fie scurtați toți lăstarii ramurilor. Pe ele se lasă doar câte 2-4 muguri bine dezvoltați. Dacă tăiem 3-4 lăstari principali, bătrâni, atunci tot atâția lăsăm de un an, bine dezvoltați și bine amplasați. În caz că arbustul de coacăz n-a fost retezat câțiva ani la rând, atunci se taie mai mulți lăstari bătrâni. Dacă arbuștii sunt foarte deși, se aplică tăieri considerabile. În acest caz se înlătură în primul rând ramurile din interiorul arbustului și cele aplecate spre pământ.

Arbuștii de 4-5 ani trebuie să aibă cel mult 10-12 ramuri de bază de diferite vârste, adică câte 2-3 din fiecare an.

La fel este retezat și coacăzul roșu. La arbuștii bine dezvoltați se lasă câte 8-10 ramuri de bază.

Scorușul

eff82-scorus-de-munteAcest arbust formează lăstari viguroși. La arbuștii bine dezvoltați se lasă până la 12-16 lăstari de diferite vârste. Retezarea se face în al 7-lea sau al 8-lea an și se taie nu numai lăstarii bătrâni, dar și cei dezvoltați slab. Uneori arbuștii au puțini lăstari sau crește numai unul. În acest caz se înlătură numai ramurile urcate și vătămate. Arbuștii se retează după recoltarea pomușoarelor sau toamna.

I.CRILIUC, pedolog

Добавить комментарий