Modestă la înfăţişare, cu floricele mici, pitite între frunze, care nu atrag atenţia asupra lor, roiniţa (melisa) a fost în schimb dăruită cu o mireasmă dulce, de lămâiţă, care hipnotizează insectele ce nu-şi pot refuza o asemenea ofertă “erotică”. În felul acesta, planta îşi asigură polenizarea.
Drept răsplată, albinele şi bondarii sunt ospătaţi din belşug cu nectar şi polen. Dar “balsamurile” răspândite de roiniţă atrag şi oaspeţi nedoriţi, ca fluturii, de exemplu, care îşi depun ouăle sub frunze. Imediat ce larvele ies la viaţă, încep să atace planta cu lăcomie. Arma de apărare o reprezintă uleiurile aromate, care pun pe fugă dăunătorii. Dar ceea ce le îngrozeşte pe insecte oamenilor le face bine, aşa încât roiniţa devine un leac de sănătate nepreţuit.
Descrierea plantei
Înaltă de 50-80 cm, are frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albăstrie, aşezate la nodurile de pe tulpină. Este foarte iubitoare de lumină, umbra afectând atât dezvoltarea plantei, cât şi cantitatea de ulei volatil. Întreaga plantă are miros suav şi gust aromat, plăcut, de lămâie. Pentru că în timpul înfloririi atrage albinele (melisa, în greacă, înseamnă albină), este folosită de apicultori pentru capturarea roiurilor de albine. Se numeşte, de altfel, şi iarba stuparilor.
Recoltare şi uscare
Se folosesc ca materie primă frunzele (Folium melissae). Recoltarea se face la începutul înfloririi, chiar şi de trei ori pe an. Se culege întreaga parte aeriană, la 3-5 cm de la sol, separându-se apoi frunzele de tulpină. Pentru că se înnegresc uşor după culegere, se pun repede la uscat, la umbră, în strat subţire, pe rame de lemn, coli de hârtie sau rogojini, în spaţii aerisite şi bine ventilate (poduri, verande, balcoane) în care temperatura nu trebuie să depăşească 35 de grade, altfel pierderea în uleiul volatil este mare. Randamentul la uscare este de 4:1, adică din 100 g plantă proaspătă se obţin aproximativ 25 g plantă uscată. După uscare, se conservă în borcane de sticlă bine închise sau în pungi confecţionate din hârtie de pergament. Se păstrează frunza întreagă, mărunţindu-se înaintea utilizării.
Compoziţia chimică
Frunzele de melisă conţin în principal un ulei volatil compus din citral, citronelol, geraniol, linalool, aceşti compuşi aromaţi găsindu-se şi în coaja de lămâie, de unde şi numele de lămâiţă al roiniţei.
Pulberea
Frunzele de roiniţă uscate se macină foarte fin, într-o râşniţă de măcinat cafeaua. Se foloseşte pulberea ca atare, câte un vârf de linguriţă, de 2 ori pe zi, cu puţină miere, sirop sau suc natural, în special în afecţiunile aparatului digestiv.
Infuzia
Este forma farmaceutică cea mai indicată de obţinere a unui ceai de roiniţă. Prin macerare nu se face o extracţie completă, iar fierberea este prea dură, pierzându-se uşor uleiul volatil.
Mod de preparare: 2 linguriţe de frunze de roiniţă uscate şi mărunţite se opăresc cu 250 ml de apă fiartă, se lasă 30 de minute, după care se filtrează. Se îndulceşte după gust, cu zahăr sau miere.
Tinctura
Mod de preparare: 10 g (2 linguriţe) de frunze de roiniţă uscate şi mărunţite se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat obţinut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de încă 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în sticluţe de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop picurător. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.
Vinul terapeutic
Mod de preparare: 20 g (4 linguriţe) frunze de lămâiţă uscate şi mărunţite se pun la macerat într-un litru de vin alb, timp de 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. După 10 zile, vinul se filtrează, fără stoarcerea reziduului, şi apoi se lasă la decantat pentru încă 6 zile, separându-se partea limpede de reziduul depus la fundul vasului. Se va completa cu vin, până la 1 litru. Se pune la păstrat în flacoane, de preferat de 200 sau 250 ml. Termenul de valabilitate este de un an de zile, ţinut la temperatura camerei (dacă vinul folosit la preparare are concentraţia alcoolică de cel puţin 11 grade). În cazul concentraţiei alcoolice a vinului mai mică de 11 grade, vinul medicinal se va păstra la frigider.
Din cauza conţinutului în alcool al tincturii şi al vinului, acesta nu se recomandă conducătorilor auto sau celor cu intoleranţă la alcool.
Uleiul volatil
Uleiul eteric de roiniţă se obţine ca şi uleiul de lavandă, rozmarin, cimbru, prin procesul de distilare cu vapori de apă, greu de obţinut în gospodărie, dar se poate procura din magazinele naturiste sau din farmaciile care promovează aromoterapia. Se foloseşte în concentraţie de 1-2%, mai ales în spirturi, loţiuni, mixturi sau pudre.
Oţetul medicinal
Mod de preparare: 20 g (4 linguriţe) frunze de roiniţă se ţin la macerat timp de 10 zile în 500 ml oţet obţinut din vin. Urmează apoi filtrarea şi păstrarea în flacoane brune. Se utilizează extern, în diferite boli.
Uleiul terapeutic
Mod de preparare: 10 g (2 linguriţe) frunze de roiniţă uscate se fierb împreună cu 100 ml ulei de floarea-soarelui, câteva minute, pe baia de aburi, în flacoane de sticlă. Se lasă în repaus timp de 2 zile, după care se filtrează. Se foloseşte extern, mai ales în bolile dermatologice sau alergice.