Aeroportul Internațional Iași a primit vizita unei delegații din regiunea Vinnița, aflată într-un schimb de experiență cu diverse instituții. La discuțiile cu conducerea aerogării au participat reprezentanți ai consiliilor locale și raionale, primari, membri ai Executivului și aleși ai Consiliului Regional Vinnița.
Înțelegând importanța strategică a Aeroportului Iași în zona Moldovei, delegația ucraineană s-a arătat interesată, în principal, de oportunitatea conectării celor două regiuni pe calea aerului.
„Discuțiile pe care le-am purtat cu cei din Ucraina au fost extrem de constructive și creează premisele unei potențiale colaborări între cele două regiuni. Posibilitatea realizării unei legături directe între aeroporturile din Iași și Vinnița înseamnă, totodată, șansa extinderii rețelei de rute existente spre zone neacoperite deocamdată. În prezent, din Iași avem zboruri preponderent spre Vest, însă la fel de importantă, credem noi, este conectarea directă cu orașe din Est. Vinnița este foarte bine poziţionată în Ucraina și, în plus, mulți locuitori din regiunea respectivă călătoresc la Iași ori folosesc aeroportul nostru ca punct de tranzit spre alte destinații din Europa. Chiar și o cursă charter pe săptămână spre această zonă ar fi extrem de benefică. Oaspeții au dorit să afle cum s-a dezvoltat aeroportul nostru, solicitând cifre și date concrete, cum a reușit să realizeze performanță, cum s-a trecut pe profit, unde ne situăm în prezent, ce posibilități de extindere există și ce oportunități de dezvoltare le oferă partenerilor de colaborare. Un aeroport în plină expansiune, cum este cel din Iași, urmărește să atragă pasageri dintr-o zonă mai largă, incluzând Rep. Moldova și Ucraina. Aria de captare a Aeroportului Iași este de aproape 5 milioane de locuitori. O mobilitate mai mare, în direcții diferite, printr-o distribuire echilibrată a destinațiilor pe harta rutelor, înseamnă nu doar trafic în creștere, ci și suport pentru dezvoltarea economică a unei regiuni, iar aeroportul joacă în continuare un rol esențial în această privință”, a declarat Cătălin Bulgariu, Director General al Aeroportului Internațional Iași, notează Ziarul de Iași.