Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși: Astăzi se marchează Adormirea Maicii Domnului

adormirea-maicii-domnului-sfatulparintilor.ro-pixabay_com-the-assumption-of-virgin-mary-2191751_1920-1400x850

Adormirea Maicii Domnului aminteşte de momentul plecării Sfintei Fecioare Maria din lumea aceasta. După Răstignirea şi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, Sfânta Maria a trăit sub ocrotirea Apostolului Ioan la Ierusalim şi Efes.

Biblia nu mai spune nimic despre Maica Domnului din momentul coborârii Duhului Sfânt, dar tradiţia bisericească precizează că ea a murit la Ierusalim şi a fost înmormântată lângă grădina Ghetsimani.

Apostolul Toma n-a fost prezent la înmormântare şi a venit după trei zile. A vrut să mai vadă o dată trupul Fecioarei Maria şi a deschis mormântul. A găsit, însă, mormântul gol.

Pe această tradiţie se bazează credinţa creştină că după moarte, Maica Domnului a fost ridicată cu trupul la cer, fiind primul om înviat după învierea lui Iisus Hristos.

La Ierusalim se păstreză şi astăzi biserica Maicii Domnului care adăposteşte mormântul gol.

În cultul creştin, Sfânta Maria este cea mai cinstită persoană după Sfânta Treime, întrucât este femeia care l-a purtat în pântece şi l-a născut pe Fiul lui Dumnezeu ca om.

Sărbătoarea de la 15/28 august se numeşte popular „Sfânta Mărie Mare” pentru a puncta ierarhia sărbătorilor închinate Maicii Domnului.

Sărbătoarea care marchează sfârşitul pământesc al Fecioarei Maria este mai mare decât cea a începutului – Naşterea Maicii Domnului, 8/21 septembrie, numită popular „Sfânta Marie Mică”.

Sfânta Fecioară Maria are mai multe sărbători în cursul unui an, dar cea mai importantă este cea a sfârşitului său pământesc, care înseamnă din punct de vedere creştin intrarea în veşnicia lui Dumnezeu.

Добавить комментарий