Sărbătoarea Abecedarului românesc și a celui ucrainean

31 05 S10 1

În ultimele zile de Florar, la Școala Medie nr. 10 din Cernăuți a avut loc sărbătoarea „Adio, drag Abecedar”. Cei 23 de elevi  din clasa întâi, a căror învățătoare este Anastasia Iastremsca, și-au luat rămas bun de la prima lor carte – „Abecedarul” – care le-a dat cheile în lumea cunoștințelor.

31 05 S10 2

Potrivit programei de învățământ, elevii de la școlile minorităților naționale, inclusiv cu limba română de predare, în clasa a doua învață Abecedarul ucrainean, care pune baza studierii în continuare a limbii de stat. Prin urmare, o sărbătoare asemănătoare  și cu același titlu, dar în limba ucraineană, a avut loc pentru cei 24 de elevi din clasa a doua. Învățătoarea lor este Aliona Fediuc.

31 05 S10 3

Direcția școlii aduce sincere mulțumiri părinților elevilor care au ajutat la împodobirea sălii de festivități. A fost o sărbătoare și pentru părinți, ei bucurându-se de succesele copiilor lor. Mulți dintre ei s-au simțit minunat în școala natală, pe care au absolvit-o cu ani în urmă.

31 05 S10 4

Ana PICIREANU,

pedagog-organizator la Școala Medie nr.10 din or. Cernăuți

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий