Larg deschideţi poarta
sufletelor voastre,
N-am venit să cerem,
ci-am venit să dăm.
De cand suntem pe pămant şi pană ne topim in depărtările de Dumnezeu stăpanite, noi romanii, cuprinşi de călătoria inceputului fără de sfarşit, ne adunăm unii in pragul altora, scuturăm steaua sub icoane, legănand dureri, griji, neimpliniri şi cantăm cu buzele muiate-n roua datinilor.
Nici unui om nu-i poţi fura visele, credinţa, lacrimile, dragostea de bunici şi părinţi, miraculoasa aşteptare a ingerului care, cu crengi inflorite, vine şi imbate somnul copilului cu mărturisiri de bine, lumină, călcări prin omături, colinde…
Colinde, colinde – e vremea colindelor.
Să aprindem lumanările, ce semnifică Crăciunul, să aprindem lumanările şi vom surprinde cu uimire şi bucurie că se intamplă ceva miraculos in jurul nostru, in sufletele noastre.
Toate incep sub zăpezi, pe o cărare a magilor, o sanie zburand prin ninsoare, mama impletind colăcei, mireasma dulce şi amară de Iisus, născandu-se in iesle.
Şi bradul scuturand arginturi.
Ca orice anotimp iarna işi are farmecul ei: zăpadă, fulgi de nea, babe de omăt, săniuţe, gheţuş, jocuri, bucurii… Decembrie s-a strecurat pe la geamurile noastre şoptind că se apropie Anul Nou. Anul vechi ii incredinţează tronul Anului Nou, sperand că toate acele lucruri care nu le-am reuşit să le realizăm, se vor implini, incat dorinţele, aspiraţiile, aşteptările, frămantările in Noul An să ne aducă roade remarcabile.
Dar numai toate acestea n-ar fi de ajuns. Adevăratul farmec al iernii il constituie minunatele ei sărbători.
Incepand cu Sfantul Andrei şi terminand cu Sfantul Ioan Botezătorul, e o adevărată feerie nu numai a cadourilor, surprizelor, felicitărilor, ci a pomului de iarnă, a tradiţionalului brad impodobit cu jucării, a veşnic bătranului Moş Crăciun şi a mereu tinerei Alba ca Zăpada.
Ş-apoi colindele, urăturile insoţite de clinchetul clopoţeilor, cu pocnet de bici, strigături vesele, ce ne aduc atata bucurie in suflet, ne fac viaţa mai frumoasă.
La fel ca şi vechile obiceiuri legate de jocul Caprei, Ursului, Căluţilor, dar şi de ritualurile Irozilor, Turcilor… De la Pluguşor la Sorcova pană la nelipsitul Moş Vasile şi mereu acelaşi Bădiţa Traian sau Steaua, care frumos răsare, nu e o distanţă prea mare in timp, dar e atata farmec, bucurie, voie bună. Ş-apoi bucuria e mai inzecită de mesele pline cu bucate gustoase…
Pomul sau bradul este un simbol al acestor sărbători. La romani, bradul mereu verde este cel mai iubit copac.Cu mii de ani in urmă omul primitiv cioplea imaginea bradului in piatră sau o zgaria pe unelte. Acest simbol il găsim şi azi ţesut pe covoare, cusut pe hainele populare, cioplit pe stalpul caselor sau pe unelte, desenat pe obiecte din lut. Astăzi şi noi cinstim bradul, impodobindu-l de Anul Nou.
Originea acestui obicei este foarte veche. Bradul era un zeu care avea grijă de om. Cand se năştea un copil, părinţii ii alegeau un brad din pădure şi se duceau la el cu daruri, spunand:
Rogu-mă, brad, ţie
Să-l primeşti pe… (numele copilulu)
Făt să-ţi fie
Rupt din tine
Şi cât trăieşti să-l ocroteşti
De toate cele rele.
Copilul avea grijă de brad şi in fiecare an, de Anul Nou, ii făcea daruri, pentru că era infrăţit cu el. Bradul, ca simbol vechi, are şi alte semnificaţii. El este semn al puterii şi-l regăsim pe monede şi peceţi domneşti.
Un loc de seamă in obiceiurile populare legate de Anul Nou revine graului-simbol al belşugului, cu care sunt semănate gazdele urandu-le sănătate şi belşug in noul an. Se spune că graul va fi atat de mare cat va fi visat in noaptea de Ajun.
Mă gandesc de ce-mi plac anume sărbătorile de Anul Nou? Incerc să găsesc motive… Oare Moş Crăciun nu e personajul care la fel ne face această sărbătoare? Şi cei mari şi cei mici sunt implicaţi in jurul lui Moş Crăciun. Cei mici il aşteaptă, cei mari caută să-l găsească, sau măcar să ia un cadou din sacul lui. Căci Moş Crăciun, Bătranul cu plete dalbe poartă in spate aceeaşi desagă plină cu daruri, in fiecare an şi in orice colţ al lumii, aprizand in fiecare flacăra vie a copilăriei. Farmecul acestei sărbători sfinte a Crăciunului, cu mireasma-i proaspătă de cetina de brad, este incărcată de tradiţii şi simboluri din cele mai diverse.
Simbolurile de iarnă mai sunt şi un motiv ideal de a se aduna toată familia la masă, se intoc cei plecaţi peste hotare, de la muncă, studii…, se intorc de unde au pornit, se intorc la părinţi. Şi rudele mai lasă rutina zilnică şi păşesc pragul celor apropiaţi…
De Anul Nou obidele se iartă –
Să fim şi noi de Cel de Sus iertaţi-
Să deschidem a sufletului poartă
Ca să urăm şi ca să fim uraţi.
Cate tradiţii şi obiceiuri frumoase ne aduc aceste sărbători! Colinde, urături, sorcove.
La noi, la Noua Suliţă sărbătorile se petrec după stilul vechi. După Anul Nou urmează Crăciunul. Părerea mea este că aşa o randuială este nebinevenită.
Mă bucură faptul că in ultimii ani, neamul nostru se intoarce la matricea sa milenară-miraculoasă şi străbuna colindă de Crăciun. Astăzi sunt alte vremuri decat cele pe care le-au trăit părinţii şi buneii noştri.
In pofida tuturor restricţiilor, tradiţiile şi obiceiurile s-au păstrat totuşi. Se urează nu din porniri mercantile, ci din sincera chemare sufletească, un an mai imbelşugat şi mai norocos.
Poate oare să nu fie mandru de sine un colindător sau un urător?
Minunate, aşteptate şi irepetabile sunt sărbătorile de iarnă! Bucovinenii au creat şi au perpetuat prin tot răstimpul existenţei lor bogate tradiţii şi obiceiuri.
N-au date istorice, cronologice, dar au vechimi seculare, o mărturie vie a tăriei şi continuităţii neamului nostru.
Viaţa satelor se schimbă, unele obiceiuri sunt pe cale de dispariţie. Este o datorie patriotică şi naţională de a le păstra şi transmite generaţiilor viitoare.
Cunoaşterea, păstrarea şi perpetuarea valorilor spirituale asigură dăinuirea poporului nostru.
Tamara HODOBA, profesoară de limba şi literatura română la liceul raional Noua Suliţă