Scandal uriaș la București! Preşedintele Medjlisului poporului tătar din Crimeea, Refat Ciubarov, reținut fără explicații de către poliția de frontieră

1460471981-5041

Președintele Medjlisului poporului tătar din Crimeea, Refat Ciubarov, declară că după ce  ajuns la București, în timpul controlului vamal polițiștii de frontieră români i-au confiscat pașaportul și l-au ținut în zona de transfer timp de 3,5 ore fără explicații, notează Libertatea Cuvântului.

„Și asta în ciuda faptului că unul dintre obiectivele vizitei mele și ale colegilor mei în România sunt reuniunile pe care le-am planificat pentru astăzi cu Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Externe, precum și cu experți de la  German Marshall Fund of the United States pentru a discuta situația din Crimeea ocupată temporar de Federația Rusă, precum și despre  militarizarea peninsulei și Mării Negre», a scris Ciubarov pe Facebook pe 12 decembrie.

Președintele Medjlisului (Adunarea tătarilor din Crimeea)  a spus că grație  intervenției operative a ambasadorului Ucrainei în România, Oleksandr Bankov și a consulului Ambasadei Ucrainei în România, Poavlo  Nekrasov,  situația a fost remediată  după 3,5 ore de așteptări.

„Este clar că ceea ce s-a întâmplat va face obiectul unei contestații a Ambasadei Ucrainei în România către autoritățile competente din România pentru a primi explicații clare despre motivele reținerii mele»,  scrie Ciubarov.

În același timp, el și-a exprimat convingerea că această situație este legată de faptul că din 2015 a fost dat în urmărire în Federația Rusă, iar din 2016 Federația Rusă l-a anunțat  în căutare internațională.

„De la ocuparea temporară a Crimeei de către Federația Rusă,  împreună cu colegii mei am exclus  din destinațiile de călătorie  țările din Asia Centrală, precum și Armenia, Belarus, Kazahstan și Kârgâzstan. Pe  teritoriile acestor țări, serviciile speciale ruse au dreptul de a aresta persoane anunțate în căutare  de Rusia, indiferent de cetățenia pe care o dețin. Nu mă așteptam ca tentaculele otrăvitoare ale serviciilor speciale ruse să încerce să dea de mine  în România”, a scris Ciubarov.

Добавить комментарий