Școala, unde tabla înmulțirii se învață în clasa a cincea, nu are viitor

thumb

Recent, ministrul Învățământului și Științei, Lilia Grynevyci, a declarat despre intențiile de a uni într-un singur obiect patru obiecte: fizica, chimia, biologia și geografia. Această inovație va fi aplicată în clasele superioare ale școlilor cu orientare umanitară. „Așa ceva este posibil în clasele superioare de profil, când elevii îşi aleg profilul umanitar și când nu le ajunge timp pentru studierea aprofundată a obiectelor de care se interesează. Aceasta înseamnă că o parte din obiecte ale științelor naturale trebuie într-un fel sau altul unite, pentru ca elevii să aibă cunoștințe generale despre lumea înconjurătoare. Există experiența internațională, potrivit căreia științele naturale se studiază integrat, când omul înțelege fenomenele naturii din toate punctele de vedere”, a explicat doamna ministru.

Cursul integrat „Științele naturale”, care va înlocui chimia, fizica, biologia, geografia și alte obiecte din ciclul științelor naturii, va fi introdus în unele școli din Ucraina deja de la 1 septembrie 2018. Procesul va fi treptat și funcționarii de la secțiile de învățământ sunt în căutarea școlilor pentru realizarea proiectului-pilot, adică pentru „experimentarea” inovației. Se crede că orice specialist la obiectele care țin de ciclul științelor naturale poate preda un asemenea obiect, fără o pregătire suplimentară. În viitor se planifică dezicerea de studierea obiectelor științelor naturale la toate școlile, în afară de cele specializate. Funcționarii de la Ministerul Învățământului consideră că un elev obișnuit nu are nevoie de cunoștințe profunde la aceste obiecte, iar obiectul general „Științele naturii” le va permite elevilor să-și formeze „o închipuire integră despre lumea înconjurătoare”.

Ne-am adresat profesorului de fizică de la Liceul nr. 1 din Cernăuți, dl Paul Pșenicika, câștigătorul Concursului mondial „Învățător al anului-2017”, să comenteze „inovația” ministerială. Domnul Paul Pșenicika cunoaște foarte bine sistemul de învățământ mediu din mai multe țări ale lumii, unde a participat la diferite concursuri internaționale la fizică împreună cu cei mai talentați elevi ai săi.

– Părerea mea e că din toate acestea nu va ieși nimic bun. Este o adevărată harababură, a opinat domnul Paul Pșenicika. Așa ceva există în SUA, unde elevii din clasele superioare la obiectele de științe naturale au cunoștințe pe care le au elevii noștri în clasele a cincea — a șasea. Deja au protestat împotriva acestei intenții Societatea Ucraineană a Fizicienilor, Uniunea Astronomilor, Academia de Științe a Ucrainei. Deci, pericolul este destul de mare.

Mai apare și problema cadrelor didactice care urmează să predea acest obiect unit. Eu unul nu mă încumet să predau un asemenea obiect. La asemenea lecții se va vorbi despre tot și… despre nimic. Unica șansă de a salva învățământul nostru e să ne dezicem de astfel de inovații. Școala în care tabla înmulțirii se învață în clasa a cincea nu are viitor. Iată, cetățenii noștri, care lucrează peste hotare și își iau copiii cu ei și-i dau la școlile de acolo, aceștia se numără printre cei mai buni, căci au trecut mai mult sau mai puțin prin școala ucraineană.

Simplificările procesului de învățământ îi va face pe absolvenții școlilor noastre necompetitivi pe piața muncii. Ei vor fi lipsiți de baza științifică necesară, acum, în veacul tehnologiilor performante. E dureros, știind că așa ceva se face în mod artificial.

Dar cum vor primi această veste profesorii de fizică de la Școala medie din Costiceni, raionul Noua Suliță? Potrivit unor calcule neoficiale, ea deține locul întâi în Europa după numărul absolvenților cu studii superioare anume la fizică.

Cum va reacționa la ea academicianul Luchian Anaticiuc, directorul Institutului de Termoelectrică din Cernăuți, cunoscut în întreaga lume, care contează pe tinerii fizicieni? Răspunsul se subînțelege, însă de el nu țin cont „reformatorii” școlii ucrainene.

Vasile CARLAȘCIUC

Добавить комментарий