Scriitoarea bucovineană Maria Gulei la 80 de ani

20190827_073846

Zilele trecute sala de conferințe a bibliotecii raionale Storojineț a fost gazda unui eveniment deosebit. Bibliotecarii din raion, profesori, activiști, membri ai cenaclurilor raionale, poeți, compozitori, ziariști s-au adunat din nou împreună. De această dată am venit cu toții la jubileul unei persoane deosebite. E vorba de poeta, prozatoarea, traducătoarea, activista, fosta profesoară din satul Banilov Podgornâi, neostenita doamnă Maria Gulei.

Biblioteca raională din Storojineț este adeseori gazda unor asemenea evenimente. De astă dată ne-am adunat mai mulți iubitori ai cuvântulului scris din raioanele Hliboca și Storojineț.

Pentru doamna Maria Gulei nutresc o stimă cu totul aparte. Ca traducătoare  mi-a tradus în limba ucraineană propriile mele poezii, dar mai ales îi sunt recunoscătoare pentru că a tradus versurile poetului crăsnean Ilie Motrescu și anume placheta de versuri „Cântarea Carpaților”.

Datorită ei zeci și sute de ucraineni au luat cunoștință cu creația poetului, tradusă perfect în limba ucraineană.

Despre omul, profesoara, poeta, prozatoarea, cititoarea Maria Gulei au vorbit rând pe rând invitații.

Din partea Secției raionale de cultură a felicitat-o domnul Andrei Gavriliuc, șeful acestei instituții, înmânându-i o diplomă și dăruindu-i și un buchet de flori.

Printre cei veniți de la Hliboca s-au numărat poeta, prozatoarea, conducătoarea cenaclului literar raional „Izvoraș” Alexandra Vozneac, care i-a dedicat și o poezie sărbătoritei.  Cu frumoase cuvinte de laudă la adresa octogenarei noastre s-a adresat și directoarea muzeului „Domka Botușanska”, metodista, muzeograf Olga Șevcenko. Compozitoarea, poeta, autoarea unor cântece deosebite, conducătoarea cercului „Cântecul turistic” de pe lângă centrul de turism din Hliboca Galina Sâsoletina nu numai că a citit versurile jubiliarei, dar i-a dedicat și câteva cântece. O surpriză pentru toți a fost faptul că a interpretat cântecul „Ție, vară, îți mulțumim”, scris de subsemnata, tradus în limba ucraineană de doamna Maria Gulei „Tobi, lito, diakuemo”, și pus pe note muzicale de autoarea cântecelor. Toți au ascultat cu plăcere acest cântec în interpretarea doamnei Galina. Doamna Rodica Zegrea, bibliotecară-șefă a bibliotecii din satul Prisăcăreni, raionul Hliboca, ca întotdeauna ne-a adus în dar noi poezii, de astă dată dedicândui-le doamnei Maria Gulei.

Cuvinte de aleasă prețuire i-au adus în dar consătencele ei, din Banilov, profesoara Larisa Hacman și șefa bibliotecii din localitate Tatiana Covali.

Cu mult respect a vorbit despre doamna Gulei și bibliotecara șefă din satul Mihalcea, doamna Silvia Goncearuc, membră a cenaclului literar „FAMILIA”.

O prezentare a cărților poetei și prozatoarei noastre a făcut bibliotecara bibliografă Tatiana Covban, fostă directoare a acestei biblioteci timp de 31 de ani. Cu prilejul jubileului biblioteca a tipărit și un scurt sumar bibliografic dedicat jubiliarei. Acest sumar a fost prezentat de doamna Tatiana Covban. Colega ei, directoarea adjunctă a bibliotecii raionale doamna Viorica Manilici, i-a înmânat un buchet de flori și i-a mulțumit pentru cărțile, poezia și proza pe care a tipărit-o pe parcursul vieții doamna Maria Gulei.

La rândul meu i-am mulțumit pentru creație, pentru traduceri, pentru faptul că este atât de ageră, energică la cei 80 de ani împliniți în acest august fierbinte.

Doamna Maria Gulei a vorbit puțin despre sine, a mulțumit tuturor bibliotecarilor pentru trudă și osteneală, organizatorilor pentru faptul că au reușit să facă dintr-o zi de lucru – una de sărbătoare. Pentru toți cei aflați în sală a venit cu o surpriză. A reușit să scoată de sub tipar cartea „Prințul pe cal alb”, ( „Prinț na bilomu coni”). Toți cei prezenți au primit-o în dar, mulțumindu-i pentru acest gest nobil.

Îi dorim și în continuare neobositei doamne Maria Gulei sănătate, puteri și forțe, noi creații, succese, energie, cutezanță, ardoare. O așteptăm cu noi creații și traduceri, cu noi cărți de poezii. Asemenea întâlniri sunt pentru oamenii de creație adevărate sărbători ale sufletului.

Eleonora Schipor profesoară, membru al Societăți Bibliotecarilor Bucovineni — Cernăuți și vicepreședinte al  filialei creștine ASCIOR – Cernăuți.

Добавить комментарий