Cetăţean al cuvântului şi plaiului bucovinean
headerÎn cadrul recentelor festivităţi, consacrate aniversării a 75-a a creării regiunii Cernăuţi, eminentului om de litere şi cultură, reprezentantului scrisului românesc din ţinut, Mircea LUTIC, i s-a înmânat distincţia de „Cetăţean de onoare al Bucovinei”.
În decursul a mai bine de jumătate de secol de activitate literară, culturală şi publică, Mircea Lutic a demonstrat că este cu adevărat un cetăţean al plaiului bucovinean. În servirea cuvântului şi meleagului natal el îşi vede misiunea, pe care o face cu osârdie şi inspiraţie deosebită. O dovadă în plus este şi acest ciclu de versuri, propus săptămânalului „Libertatea Cuvântului” de către „Omul cetăţii” – Mircea Lutic.
NEVOIA METAFIZICĂ
În acest veac ce poartă-n sine hăul,
Malefic fruct al marilor blesteme,
Se bat în coadă binele şi răul,
Horeşte nefârtatul în miteme
Iar moartea îşi agită zurgălăul.
Esenţa se exprimă prin extreme.
Pe globul bântuit de nemăsură
Libertinismul bariere n-are.
În spaţiul public, cu nepregetare,
Balauri roşii varsă foc pe gură…
Nevoia metafizică înghite
Vlăstarele plăpânde-ale credinţei
Şi umblă pe coline rătăcite,
De cer uitate, umbrele fiinţei.
HERMENEUTICĂ
Joc al contemperaţiei, săvârşit în cuvânt…
Artistul oficiază un sacrosant descânt
Prin mişcarea intuiţiei în topuri formale,
Conscrierea numenului în interior,
Învingerea circumstanţelor fenomenale
Şi palpitul genetic în raiul covârşitor…
Spectacol şi sărbătoare în vrăjirea de sine,
Colind într-un top de indefinit şi mistere,
Beneficiu al suprarevelării divine,
Acribie certă cu năluciri şi himere.
Între aparenţele vieţii şi transcendenţă
Spre întocmirea realului din imanenţă,
Hermeneutica artei e un sondaj în rune,
Horă a hazardului peste oarba genune.
FLAMURA GÂNDULUI
Gregaritatea duhului insuflă-n fire nesocotinţa,
Redundanţa ucide capacitatea de a discerne,
Glorificarea nimicului cu înfigurări sempiterne
Bulversează luciditatea şi dă în eclipsă voinţa.
Din curriculum vitae* de foc, când pulsaţia desăvârşirii
Se înalţă la cotele gândului intim străluminat,
Nasc ideile mari întru nepregetul divin al menirii,
Sublimându-se în echilibrul de serafimi estimat.
Nobleţea este flamura fiinţei oţelite-n răbdare,
Dezvelire prin raiul de ritmuri al cordului, deplină,
Flacără din iubirea îndumnezeită izvorâtoare.
Răsplata aşteptată în osârdii sporite se-mplină,
Dând făpturii temei prin isprava înrodită întru bine,
Aţintind zările de azur ale depăşirii de sine.
______________
*cariera vieţii (lat.).
CU-NŢELEPCIUNEA CUGETULUI
În memoria lui Mihai Jar
Virtutea şi iubirea sunt surori,
Acelaşi sânge nobil le hrăneşte.
Când duhul tău în Duh se miruieşte,
Ambele-şi scaldă lamura-n candori.
Cu-nţelepciunea cugetului, zbori
Spre harul necreat ce te-mplineşte
În pururi neamurgitele lucori,
Ce sublimează-n ceruri îngereşte.
Şi, după Tatăl Sfânt, în orice frate
Străvezi cu pioşie-un Dumnezeu,
Iar rostul vieţii tale în cetate
Atinge mult râvnitul apogeu
Al omului înziditor de sine
Prin noima graţiei savaothine.
DIN PIETRELE INERTE
Verticala e prestanţa focului în arderea-i mistuitoare,
Făgaşul luminii către moştenirea-i de-opal, primordială,
În nemărginitul galactic neîntrerupta linie directoare,
Pentru spirit – condiţia zborului spre absolut, ideală.
Firul de aţă cu plumb prefigurează paradigma trăirii
Şi cel ce-o ignoră se ignoră, în consecinţă, singur pe sine.
Demnitatea îşi are sensul în nexul eonic al firii,
În vectorii ontogenetici ai înaltei chezăşuiri divine.
Semănând binele subplanetar, culegem vrednic nume-ntru semeni,
Crescând în merite, secerăm în viaţă grâul aristotelic,
Prin credinţă, dobândim râvnita îndăruire dumnezeiască
Şi escaladăm scara virtuţilor către harul din veac, evanghelic,
Ce din pietrele inerte face copii ai lui Israel să nască,
Cu sfinţii şi îngerii din Ierusalimul savaothic gemeni.
ROADELE CTITORIRII DE SINE
În realitatea obscură,
Suveran stăpânită de vreme,
Virtutea-ţi dă firii măsură,
Investind elevaţii supreme.
În preajmă-i se-nroiesc sublimii
De viaţă dătători – serafimii.
Geniul ei înalţă altare,
Logodna cu ea te nemoare.
Un dar al măsurii în toate,
Dobândă în aflarea de bine,
Charismă în duh a fiinţei.
Sub emblemele providinţei,
În ea se-mplinesc, constelate,
Roadele ctitoririi de sine.
NEDEZLEGATĂ SINERGIE
La interval de ani o mie
Nimicul, care totul este,
Îmbracă mituri sine die*
În revivante palimpseste.
Primordial în vremi se-nscrie,
Transcendând evuri spre nemoarte –
Nedezlegată sinergie
Cu repercuţii hăt departe.
Realitate-ntemeiată
Pe-a-nzodierilor dulceaţă
Şi pe închipuirea mută
A protostării de derută –
Cenuşă-n vânturi spulberată
Din rugul cu vâlvori de viaţă.
__________
*fără soroc (lat.)
SACERDOŢIU
Uns cu mir al tocmirii din veac, sublunare,
Vistiernic al elevaţiei întru Iisus,
Oficiezi cu har la divine altare,
Îndatorat păstoreşte sorocirii de sus.
Slujnic al cerului luminând peste lume,
Liturgiseşti cu arhanghelii în infinit.
Toiagul lui Aaron îţi dă vlavii anume
Să dezghioci lumii încreştinătorul rit.
Când sfita ţi-o pui întru înalta menire
Şi intri în tainele măririi dumnezeieşti,
Chipu-ţi levitează peste stările omeneşti
Către Rugul Aprins din epicentrul minunii –
Apogeul din primordiu al devoţiunii,
Avuţia de veci întru înnemurire.