Generalul Eberhard Zorn, şeful Statului Major General al Germaniei, vede Rusia drept „o mare amenințare” la adresa păcii în Europa.
„În ceea ce priveşte Europa, faptele vorbesc de la sine”, a declarat generalul Zorn grupului de publicaţii Redaktionsnetzwerk Deutschland într-o serie de comentarii publicate sâmbătă.
Generalul german se referea la anexarea Crimeei de către Rusia, la situaţia din estul Ucrainei, la otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal în Marea Britanie şi la suspendarea participării Rusiei la tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF).
Privite în ansamblu, toate acestea evidenţiază o anumită tendinţă, a apreciat Zorn.
Este nevoie de noi eforturi în vederea dezarmării, a adăugat generalul german, într-o referire la tratatul INF. „Dacă acest acord va dispărea cu totul, mi-aş face griji în legătură cu modul în care va evolua situaţia în privinţa forţelor nucleare intermediare”, a insistat Zorn, adăugând că în aceste condiţii ar deveni necesară implementarea unui nou sistem de monitorizare. Însă un astfel de mecanism va trebui să includă toţi actorii importanţi, a subliniat Zorn, mai exact Rusia, SUA şi China.