Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

maxresdefault

Creştin ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir la 26 octombrie (stil nou) şi la 8 noiembrie (stil vechi). Cunoscut popular și ca Sfântul Dumitru, el a fost un martir creștin, sfânt militar, care a trăit în secolul al treilea. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie s-a născut la Tesalonic în vremea împăratului Diocleţian, fiind fiul prefectului cetăţii. Părinţii săi au fost creştini în taină, motiv pentru care el a primit încă de mic o educaţie creştină.

Cu hramuri răsunătoare, ofrande cu colaci delicioşi şi jocuri cu focuri vii, sărbătoarea de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, aduce ultima şi una dintre cele mai importante sărbători de toamnă. După hramul Sfintei Paraschiva, ziua Sfântului Dumitru este ultima şi cea mai importantă sărbătoare din toamnă, care, după superstiţii pastorale, marchează începutul iernii.

Ziua Sfântului Dumitru este marcată de o serie de tradiții, obiceiuri și superstiţii din popor. În ajun de sărbătoare, gospodarii aprind focuri, iar copiii sar peste acestea, pentru a fi sănătoși tot anul. După ce focul este stins, țăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca solul să fie roditor.

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor. Tot de Sfântul Dumitru ţăranii tund coama căilor până la trei ani, ca să crească frumos.

În credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vară şi iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe „încuie” iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credinţa că, în ziua Sfântului Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate puterile.

Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi mari.

Tot în această zi se pomenesc morţii. Se dau de pomană colaci în formă de cruce.

În Bucovina, se spune că cine seamănă usturoiul după Sfântul Dumitru va avea parte numai de pagubă în anul următor.

Добавить комментарий