Pe strada Olga Kobyleanska din Cernăuți au demarat lucrările de reabilitare și modernizare a sistemului de iluminat public.
Potrivit inginerului-șef al intreprinderii comunale „Misksvitlo” Volodymyr Tymoșenko, lămpile vechi vor fi înlocuite cu LED-uri, iar liniile uzate de cablu vor fi demontate.
„Acum are loc demontarea liniilor de cablu deteriorate, și totodată procesul de înlocuire a corpurilor de iluminat vechi cu leduri. Astfel, de-a lungul străzii Kobyleanska vor fi amplasate 29 de corpuri de iluminat cu LED. În urma modernizării, consumul de energie va fi redus aproape în jumătate, iar corpurile noi vor oferi o eficiență luminoasă mult mai înaltă”, a subliniat Volodymyr Tymoșenko.