SUA impune noi taxe vamale pentru importurile din China

61986701

Statele Unite impun noi taxe vamale pe importul de mărfuri chinezeşti, în valoare de 200 miliarde de dolari, ca urmare a escaladării războiului comercial cu China, transmite postul BBC. Impozitele vor intra în vigoare începând cu 24 septembrie, pornind de la 10% şi crescând la 25% de la începutul anului viitor, cu excepţia cazului în care cele două ţări ajung la un acord. Preşedintele Donald Trump a declarat că ultima rundă de tarife a venit ca un răspuns la „practicile comerciale neloiale ale Chinei, inclusiv subvenţiile şi regulile care impun companiilor străine în anumite sectoare să aducă parteneri locali». Beijingul a anunţat că nu are de ales şi că va impune măsuri de retorsiune. „Pentru a-şi apăra drepturile legitime, interesele şi ordinea în comerţul liber internaţional, China nu are de ales decât să impună măsuri de retorsiune», a informat Ministerul Comerţului într-un comunicat, fără a da mai multe detalii.

Добавить комментарий