„Suntem disperaţi. Nu vom putea să organizăm Eurovision în 2017”

eurovision-2017

„Suntem disperaţi. Nu vom putea să organizăm Eurovision în 2017”, a declarat Zurab Alasania, directorul general al companiei naţionale de televiziune din Ucraina.

Zurab Alasania a demisionat, motivând că ţara are probleme financiare care împiedică organizarea concursului muzical Eurovision 2017, programat să aibă loc în Kiev. Guvernul ucrainean a acceptat demisia lui Alasania.

Într-un interviu acordat ziarului online Ukrainska Pradva, el a spus că principalul motiv pentru care demisionează este subfinanţarea companiei, care este un radiodifuzor partener al Eurovision.

El a afirmat că Guvernul este dispus să asigure mai puţin de 7 milioane de euro, însă pentru organizarea evenimentului este nevoie de o sumă care depăşeşte 40 de milioane de euro, transmite agenţia de presă Efe.

Reprezentanţii European Broadcasting Union (EBU), care organizează competiţia muzicală, au transmis că sunt conştienţi de situaţie.

„Comunicăm constant cu NTU din Ucraina şi facem tot posibilul să îi ajutăm în vederea găzduirii celei de-a 62-a ediţii a Eurovision Song Contest, în mai 2017”, transmite EBU.

Eurovision Song Contest 2017 este programat pe 9, 11 şi 13 mai. Ucraina a câştigat dreptul de a găzdui evenimentul datorită victoriei reprezentantului ţării, cântăreaţa Jamala, în cea mai recentă ediţie.

Добавить комментарий