Astăzi în Ucraina este marcată Ziua silvicultorului. Este sărbătoarea profesională a celor care poartă grija gospodăriei silvice a ţării, una din importantele ramuri ale economiei naţionale.
În regiunea Cernăuţi cele mai mari masive silvice se întind la poalele Carpaţilor şi pe crestele montane, de aceea în localităţile din această zonă profesia de silvicultor este în cinste. Iar silvicultura poate fi o orientare profesională în şcoli, lucru demonstrat excelent la Şcoala medie nr.1 cu limba română de predare din Ciudei, raionul Storojineţ.
–Echipa ecologică sau a tinerilor silvicultori funcţionează în şcoala noastră din anul 1970, deci are o istorie de jumătate de veac, afirmă directorul acestei instituţii de învăţământ şi conducătorul facultativului respectiv, Radu Petraşescu. La şcoală avem o sală de clasă, echipată special pentru aceasta, precum şi o „clasă verde” în pădure. Pentru zona noastră este foarte important ca silvicultura să servească drept orientare profesională pentru elevi. La Ciudei, pe timpurile bune pentru economie, au funcţionat Fabrica de cherestea, Punctul de exploatări forestiere, era o secţie unde se produceau piese pentru mobilă, încât participarea la activitatea echipei tinerilor silvicultori le-a prins bine absolvenţilor noştri, care şi-au găsit ocupaţie în gospodăria silvică şi în industria forestieră. Au devenit specialişti cu studii superioare în acest domeniu absolvenţii şcolii noastre Octavian Iliuţ, Adrian Zelea, Gheorghe Bândiu, Mihaela Bândiu şi alţii.
Activitatea brigăzii ecologice are şi o mare funcţie educativă: elevilor li se altoieşte dragostea faţă de natură, ei sunt educaţi în spiritul atitudinii grijulii faţă de mediul ambiant.
–Educaţia ecologică este pe primul plan, de aceea am căutat, în pofida reducerii orelor, să menţinem echipa tinerilor silvicultori, accentuează domnul Radu Petraşescu. Elevii noştri participă la plantarea copacilor, la creşterea puieţilor, la colectarea seminţelor, la curăţirea teritoriului, iar pe timp de iarnă aduc furaje în locurile speciale pentru hrănirea animalelor din pădure.
Elevii noştri prezintă comunicări la diferite concursuri, primind menţiuni. Vara aceasta ne-a vizitat însuşi conducătorul Agenţiei Silvice de Stat a Ucrainei, Vasyl Kozlovici, împreună cu şefii gospodăriilor silvice din regiune şi raion. Tinerii silvicultori au ţinut o lecţie de ecologie în „clasa verde” din pădure şi oaspeţii le-au apreciat înalt sârguinţa. Iar şcolii i s-a înmânat un calculator.
Evident că nu toţi tinerii silvicultori de la Şcoala medie nr.1 din Ciudei vor deveni specialişti în acest domeniu, însă ei cunosc încă din şcoală câtă muncă se depune pentru creşterea unui copac, că pădurea este, într-adevăr, o mare bogăţie a ţării şi ea trebuie protejată.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com