Din topul ştirilor

19 09 2020 LC site TOP 4

 

Cu o sută de ani în urmă, la Cernăuţi, la intersecţia străzilor Principală şi Eroii Maidanului (denumiri actuale), a fost ridicat un monument în cinstea militarilor din regimentul 41, căzuţi în lupte. Una din inscripţiile de pe postament era făcută în limba română, căci în regiment au fost înrolaţi şi etnici români.  Monumentul a fost numit „Vulturul negru”. Încă în anul 1991 autorităţile orăşeneşti au promis că monumentul va fi restaurat, însă nimic nu s-a făcut în această privinţă. Şi iată zilele acestea pictorul Taras Polataiko a adresat o petiţie electronică Consiliului orăşenesc, contând pe susţinerea cernăuţenilor şi pe reacţia pozitivă a autorităţilor. În ea se menţionează: „În anul 1901, în acest loc a fost  inaugurat monumentul întru memoria militarilor din regimentul de infanterie 41 căzuţi în lupte. Cernăuţenii l-au numit „Vulturul negru”. În acest regiment şi-au făcut serviciul militar aşa bucovineni cunoscuţi ca Iuri Fedkovyci, Iulian şi Stepan Kobyleanski, reprezentanţi ai familiilor Vorobchievici, Popovici, Drozdovski, medicul Volodymyr Zalozeţki.  În noaptea de 14 decembrie 1949, în baza hotărârii Consiliului orăşenesc Cernăuţi  „Vulturul negru” a fost distrus”.

***

Colonelul Stanislav Stepanov conduce Secţia raională de poliţie Storojineţ. Recent, aflându-se în concediu în regiunea Harkiv, el a aflat că un localnic cu dereglări psihice a furat de la o mamă o fetiţă de 10 ani şi o ţinea închisă în casa sa. Fără să stea pe gânduri, Stanislav Stepanov s-a dus la locul cu pricina şi le-a ajutat colaboratorilor poliţiei locale să salveze viaţa fetiţei. Prin uşa închisă colonelul a început să comunice cu infractorul, sustrăgându-i atenţia, în timp ce un alt poliţist a salvat-o pe fetiţă prin geamul deschis. „Dacă poţi să-l ajuţi pe cineva, trebuie să faci acest lucru. Pentru un poliţist nu are importanţă dacă el e la odihnă, în concediu”, a declarat colonelul Stanislav Stepanov, citat de ediţia online „Storojineţ.info”.

***

Câteva comunităţi teritoriale unite din raionul Hotin realizează proiectul comun „Aglomeraţia de mere”. În aceste comunităţi pomicultura este una din ramurile de bază. Livezile de aici ocupă o suprafaţă de 11 mii hectare, iar în mediu pe an se obţin circa 200 mii tone de fructe. Comunitatea Teritorial Unită Nădăbăuţi (Nedoboivţi) dispune de un depozit cu frigidere cu o capacitate de 90 mii tone, de o linie de sortare modernă, precum şi de o secţie de producere a ambalajului din carton.  Pomicultorii din Nădăbăuţi, Clişcăuţi, Rucşin şi din Hotin au planuri ambiţioase – de a deveni primii exportatori ucraineni de prune uscate în Europa.

***

Regiunea Cernăuţi a nimerit în lista regiunilor, unde  este realizată cea mai mare cantitate de ţigări de contrabandă. Anul acesta contrabanda cu ţigări a cauzat Bugetului de stat al Ucrainei pierderi în sumă de 4 miliarde grivne, care urmau să fie încasate sub formă de impozite. În anul curent nivelul contrabandei cu ţigări s-a redus până la 4,2 la sută, în timp ce nivelul producţiei contrafăcute continuă să crească. Aceasta atestă cercetările efectuate de Compania Cantar-Ucraina.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

 

 

 

 

 

Добавить комментарий