Ropcea – sat al răzeşilor de cândva
Satul Ropcea, în comparaţie cu alte vetre bucovinene, pare cu mult mai întins, el având unsprezece coturi. La apus începe în vecinătatea imediată a Storojineţului, iar la răsărit face hotar cu Iordăneştiul. La nord ajunge sub pădurea Cuciurului, iar la sud – sub dealul împădurit al Pătrăuţiului de Sus. În cronica vremii găsim următoarele rânduri: „În josul Siretului, cam spre amiazăzi, odată cu drumul ce duce, de-a lungul grădinii şi curţilor familiei boiereşti a Flondorenilor, dai, la o depărtare de jumătate de ceas, de alt sat frumos, cu multe amintiri din trecutul Bucovinei, satul Ropcea. De pe o ridicătură de deal lină, aripată, pe amândouă laturi, cu câte o rarişte de stejari umbroşi, drumul porneşte repede, la vale, şi dă în vatra satului răzăşesc de odinioară. Despre dealul acesta ştiu letopiseţele Moldovei, ba ştie şi cântecul poporului, că iată cum sună stihurile Moldovencei, ce coboară, cu legăturica de vreascuri, din pădure, către cărăruşa satului:
De la Ropcea, până-n deal,
Cade Leahul de pe cal;
Iar din Ropcea, mai la vale,
Umblă foametea călare” .
Acesta este un fragment din schiţa „Cum a fost odată”, publicată de Em. Grigorovitza în 1911, cu 110 ani în urmă. Acum e sfârşit de toamnă şi pe cărăruile Ropcei, pe care copacii şi-au scuturat frunzele ruginii, păşeşte grăbită istoria secolului al XXI-lea. Satul Ropcea, vatră veche de români, pe care l-a admirat Em. Grigorovitza, şi-a schimbat radical înfăţişarea. O bună parte dintre ropceni, mai ales tinerii, muncind în Europa, au posibilitate să-şi ridice case ca nişte vile.
Iar cărăruia în istorie a Ropcei e lungă. În uricul din 18 februarie 1448, scris la curtea domnitorului Moldovei, este menţionat satul Storojineţ pe Siret, care se afla „mai sus de Rubcea”. „Rubcea” este prima denumire a Ropcei, care a apărut în istorie până la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Se ştie că Ropcea a fost un sat al răzeşilor, că pe timpuri o bună parte din moşia ei a aparţinut renumitei familii Flondor din Storojineţ, boierului Acnez Rudolf şi baronului Hurmuzachi, precum şi Mănăstirii Putna – ctitorie a lui Ştefan cel Mare, unde slăvitul domnitor îşi doarme somnul de veci. În zilele de astăzi, la Ropcea a fost ridicată a doua biserică, chiar în centrul satului. Ea are hramul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Vechea biserică – cu hramul Adormirea Maicii Domnului – a fost construită în 1864, pe locul bisericuţei din 1786. Este cunoscut faptul că în 1907 patroni ai Bisericii din Ropcea erau baronii Nicolai şi Natalia Hurmuzachi, Nicolai cavaler de Flondor. Reiese că actuala Ropce are doi patroni cereşti – Maica Domnului şi Ştefan cel Mare şi Sfânt. Şi în ambele lăcaşe de închinare răsună limba localnicilor – româna.
Dragostea faţă de limba maternă este altoită la copiii satului la grădiniţă şi la şcoală, care de câţiva ani are statutul de gimnaziu. Gimnaziul din Ropcea este slăvit prin faptul că în incinta lui este amenajat muzeul satului, iar în cadrul lui activează Ansamblul etnofolcloric de copii „Izvoraşul” (conducător – Victoria Costinean), vestit în întreaga regiune şi peste hotarele ei. Izvorul spiritualităţii româneşti de la Ropcea nu va seca niciodată.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com