Odată cu trecerea timpului rămân în amintirile noastre acele pagini negre din istoria neamului. Una dintre ele este Masacrul de la Lunca, o rană mereu deschisă în inima poporului român. Cu 75 de ani în urmă părinţii şi buneii noştri sperau la o viaţă mai bună. Dorind să trăiască în pace şi libertate, unii dintre ei şi-au lăsat vetrele străbune şi au pornit la drum spre Patria-mamă. Dar visul lor de a trăi în Ţară a fost spulberat de mitralierele ostaşilor sovietici, care au secerat pe Valea Prutului, nu departe de satul Lunca, raionul Herţa, sute de vieţi omeneşti. Era într-o zi geroasă de 7 februarie când s-a întâmplat acel Masacru, despre care nu s-a vorbit foarte multă vreme.
Acum când suntem în secolul XXI, iar Ucraina a devenit independentă, când cel mai bun prieten şi vecin al ei continuă să ucidă oameni şi să verse sânge în estul ţării noastre, putem vorbi deschis, că duşmanul de atunci al Ucrainei a rămas cu ura în suflet şi acum, dându-şi pe faţă arama.
Nimeni altul decât Bunul Dumnezeu nu este în putere să reaprindă lumina în sufletele oamenilor, care şi-au pierdut cele mai scumpe fiinţe cu 75 de ani în urmă în Lunca Prutului.
În memoria celor care au avut de suferit atunci la Lunca, cele două Societăţi „Golgota” ale represiunilor staliniste din regiunea Cernăuţi au organizat o conferinţă ştiinţifică în incinta Palatului naţional al românilor din centrul regional. Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat organizatorii – Octavian Bivolaru şi Ilie Popescu, preşedinţii celor două societăţi, profesorul-pensionar Octavian Voronca, istoricul Dumitru Covalciuc, arhivistul Dragoş Olaru, tânărul Alexandru Platonov, vicepreşedintele Fundaţiei Civice raionale „Gheorghe Asachi” din raionul Herţa, Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, şi alţii.
Să fi fost oare o simplă coincidenţă faptul că acea Conferinţă, dacă poate fi numită aşa, a fost organizată în acelaşi timp când rudele şi consătenii, comunitatea românească se aduna pe Valea plângerii, la locul Masacrului, unde urma să fie sfinţită crucea ridicată în memoria martirilor neamului românesc, sau poate cineva intenţionat a gândit un asemenea scenariu pentru ca noi, românii, să fim mai departe dezbinaţi. Păcat, dar această mare durere şi tragedie ar fi trebuit să ne unească. Acelaşi regret l-a exprimat şi domnul Ministru Consilier Ionel Ivan când a auzit declaraţiile organizatorilor că din motive obiective nu pot fi prezenţi la Lunca, locul unde în acea sfântă zi de duminică îşi plâng conaţionalii noştri părinţii şi buneii omorâţi fără vină cu 75 de ani în urmă. Domnul Ivan a ţinut să specifice: „Înţeleg că din motive obiective nu putem merge toţi, nu ne putem întruni şi la Lunca, dar sper că ne vom întâlni la Fântâna Albă… Noi, cei de la Consulat, trebuie să fim şi la Fântâna Albă, va fi şi acolo o procesiune. Încă o dată, repet, îmi pare rău că n-o să fim împreună acolo, tot la fel de rău îmi pare că acei copilaşi pe care i-a adus Iurie Levcic aici n-au rămas să asculte această lecţie de istorie, sper ca data viitoare să fie aici, pentru că sunt şi tineri printre noi, dar era foarte bine ca acei micuţi care au cântat acele cântece nemaipomenite să le înţeleagă sensul cu adevărat…”, a mai spus domnul Ministru consilier Ionel Ivan.
Pe valea Plângerii din lunca Prutului… lume, şi iar lume
„N-am mai văzut în satul nostru atâta lume, îmi spunea o locuitoare a comunei Lunca, raionul Herţa. Au trecut pe drumurile noastre astăzi zeci de maşini şi toate pline până la refuz”. Ne-a însoţit doamna până la locul unde era adunată foarte multă lume, lângă acea cruce şi acel tricolor, care ne îndemna parcă să coborâm spre apele Prutului cât mai multă lume.
Zeci de maşini, autocare şi sute de români, ţărani şi intelectuali, funcţionari şi deputaţi, tineri şi bătrâni, reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi raionale Herţa şi Noua Suliţă, Consulatul General al României la Cernăuţi în frunte cu Excelenţa sa doamna Consul General, Eleonora Moldovan, s-au adunat pe Valea Prutului la invitaţia doamnei Elena Nandriş, primarul comunei Mahala, sat care a pierdut cei mai mulţi fii şi fiice în acel măcel de la 7 februarie 1941, pentru a fi prezenţi la o slujbă de pomenire.
Un sobor de preoţi în frunte cu Părintele Arhimandrit Longhin, stareţul Mănăstirii de Bănceni, Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, protopopii raioanelor Herţa, Noua Suliţă şi Storojineţ, înalte feţe bisericeşti din Ucraina şi România, au oficiat un serviciu divin şi o slujbă de pomenire, sfinţind acea cruce ridicată în memoria martirilor neamului ucişi de ostaşii sovietici.
Măhălenii au organizat un parastas pomenindu-i pe cei care-n iarna geroasă de februarie 1941 au încercat să fugă din iadul eliberatorilor ruşi, pentru a-şi potoli setea de viaţă la izvoarele credinţei, libertăţii şi demnităţii din Patria-mamă.
În numele enoriaşilor şi românilor din regiunea Cernăuţi, Arhimandritul Longhin şi-a cerut iertare de la străbunii noştri că „poate prea multă vreme i-am uitat, dar acum nu sunteţi uitaţi! Iertaţi-ne, că nu vă cunoaştem mormintele, nu aveţi fiecare cruce la căpătâi, dar datorită doamnei primar Elena Nandriş şi părintelui din sat, întregii comunităţi din Mahala, aveţi ridicată această troiţă, în amintirea celor care au fost omorâţi de grănicerii sovietici acum 75 de ani”, a mai spus Arhimandritul Longhin de Bănceni.
Suntem datori să apărăm memoria martirilor noştri… De acum încolo, şi această Cruce de lângă satul Lunca, ţinutul Herţa, va fi înscrisă în istoria românilor nord-bucovineni, va reprezenta dorul de limbă şi libertate, câştigate cu efortul jertfirii, a marelui sacrificiu, cu sângele vărsat de fiii şi fiicele neamului nostru românesc de pe acest picior de plai mioritic… Şi, totuşi, odată cu trecerea anilor şi a timpului, observăm tot mai multe lacrimi pe faţa senină a neamului nostru.
Vitalie ZÂGREA
Fotografii de Sergiu BARBUŢĂ şi Nicolae HAUCĂ