Duminică, 13 ianuarie, pe teritoriul Muzeului regional de arhitectură populară și al traiului sub cerul liber va avea loc tradiționala sărbătoare folclorică „De la Crăciun la Iordan”, consacrată tradițiilor calendaristice de iarnă. În rol de colindători și urători vor fi membrii a 20 de colective de artiști amatori. Aceștia vor fi susținuți de Ansamblul academic emerit bucovinean de cântece și dansuri „A. Kușnirenko” de la Filarmonica regională și de Myroslav Mateiciuk, laureat al Premiului de artă „N. Iaremciuk”. La ediția din anul curent al Festivalului sunt invitate familiile ostașilor din ținutul nostru, care și-au pierdut viața, apărând independența țării în Donbas. Lor li se vor înmâna pomeni de sufletul eroilor, așa cum cere legea creștinească.
La Festivalul „De la Crăciun la Iordan” participă neapărat echipe cu Mălanca, măștile cărora înveselesc publicul. Cernăuțenii și oaspeții orașului sunt curioși să-i admire și să le prețuiască ingeniozitatea, fiindcă anul acesta pot s-o facă numai în cadrul acestui Festival. „Malanka-fest” va avea loc în anul 2020.
Festivalul „De la Crăciun la Iordan” are misiunea de a contribui la păstrarea tradițiilor populare ale Sărbătorilor de iarnă. Organizatorii lui sunt Direcția de cultură a ARS Cernăuți, Centrul instructiv-metodic de cultură din Bucovina și Muzeul regional de arhitectură populară și al traiului sub cerul liber.